Cu
numărul cel mai mare de angajaţi,
Firmele
din industria prelucrătoare, comerţ şi transporturi sunt cele mai profitabile
din judeţul Suceava
·
În 2017, numărul mediu de salariaţi a
crescut cu 2,68%, iar sporul de productivitate medie a muncii a fost de 9,62%, ajungând
la o valoare de 262.000 de lei pe salariat.
·
Cel mai mare de societăţi, respectiv
4.875, activează în comerţul cu ridicata şi cel cu amănuntul, urmate de cele 1.817
din transporturi şi depozitare şi 1.786 din industria prelucrătoare.
·
În 2017, faţă de 2016, intermedierile
financiare, asigurările şi tranzacţii imobiliare au avut cea mai mare rată a
profitului.
În
ceea ce priveşte contribuţia domeniilor de activitate la realizarea
indicatorilor economico-sociali ai judeţului Suceava în anul 2017, analiza
Camerei de Comerţ şi Industrie se evidenţiază că numărul cel mai mare de societăţi,
respectiv 4.875, activează în domeniul comerţului cu ridicata şi a celui cu
amănuntul, reparării autovehiculelor şi a motocicletelor. În clasament urmează, în ordine, transporturile
şi depozitarea, cu 1.817 de societăţi şi industria prelucrătoare, cu 1.786 de
societăţi comerciale. Companiile din domeniul comerţ cu ridicata, comerţului cu
amănuntul, reparării autovehiculelor şi a motocicletelor au avut, în anul 2017,
o cifră de afaceri netă totală de circa 6.391 de milioane de lei şi un profit
curent de aproximativ 368 de milioane de lei. Companiile din industria prelucrătoare au
obţinut a doua poziţie la cifra de afaceri netă, cu o valoare de aproximativ
5.482 milioane de lei, cele din domeniul transporturilor şi depozitării ocupând
locul al treilea, cu circa 2.562 de milioane de lei, în timp ce societăţile din
construcţii s-au situat pe poziţia a patra, cu o cifră de afaceri netă de aproximativ
1.225 de milioane de lei. La profitul curent, prima poziţie în clasament este
ocupată de firmele care activează în domeniul
industriei prelucrătoare, cu circa 370 de milioane de lei, pe locul
secund aflându-se companiile din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul,
repararea autovehiculelor şi motocicletelor cu aproximativ 368 de milioane de
lei. A treia poziţie aparţine firmelor din domeniul transporturilor şi
depozitării, cu un profit curent de circa 144,71 de milioane de lei. Potrivit
statisticii CCI, ierarhia se modifică şi sub aspectul ratei profitului, rata
profitului, pe primul loc situându-se companiile din domeniul intermedierilor
financiare şi asigurărilor, cu 43,33%, pe următoarele locuri venind firmele de
tranzacţii imobiliare, cu 34,88%; activităţile gospodăriilor private în
calitate de angajator de personal casnic, activităţi ale gospodăriilor private
de producere de bunuri şi servicii destinate consumului propriu, cu o rată a
profitului de 32,43% şi sănătatea şi asistenţa socială, 25,96%. Datele Camerei
de Comerţ şi Industrie Suceava relevă că domeniile cele mai profitabile au şi
un număr ridicat de salariaţi. Astfel, cei mai mulţi angajaţi din companiile
sucevene lucrează în industria prelucrătoare (18.996), comerţ cu ridicata şi cu
amănuntul, repararea autovehiculelor şi a motocicletelor (16.383), transporturi
şi depozitare (9.458) şi construcţii (7.499).
Nu în ultimul rând, cele mai productive companii sunt cele din comerţul
cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, cu o
productivitate medie a muncii de 0,39 de milioane de lei pe salariat, din
tranzacţiile imobiliare, cu 0,31 de milioane de lei pe salariat, din industria
prelucrătoare 0,29 de milioane de lei pe salariat şi cele din transporturi
şi depozitare, cu 0,27 de milioane de
lei pe salariat.