28 noiembrie 2018


Se pun lacătele pe porţile şantierelor din Suceava
·        Bilanţul cuprinde trei motive de satisfacţiei, două mari dezamăgiri, cât şi trei lucrări suspendate pe durata iernii.    
·        „Am reuşit să-i ţinem pe constructori în stare caldă, atât cu biciul, cât şi cu zăhărelul, pentru că nu prea avem alte soluţie”, a declarat primarul Ion Lungu.
 Puţini dintre reprezentanţii firmelor constructoare au participat ieri, la şedinţa ultimului comandament de analizare a stadiului lucrărilor de  investiţii din municipiul Suceava. Întrunirea a avut loc la sediul Primăriei, prilej cu care, din cauza ninsorilor, dar şi pe fondul gerului anunţat în această săptămână, s-a luat hotărârea sistării majorităţii covârşitoare a intervenţiilor. „Este ultimul comandament din anul acesta, iar prezenţa este scăzută. Asta este situaţia, s-a făcut frig afară, nu se mai poate face lucrări şi nu se mai lucrează”, a constatat primarul Ion Lungu. Şeful executivului judeţean a făcut un scurt bilanţ al realizărilor, acesta fiind, în parte, nefavorabil. Motive de nemulţumiri faţă de neîndeplinirea angajamentelor contractuale au dat firma ieşeană care a câştigat licitaţia pentru alimentarea cu energie electrică în cartierul „Europa”, cât şi societatea care amenajează noua împrejmuire a cimitirului „Pacea”. De altfel, acestea sunt marile dezamăgiri ale mandatelor primarului Lungu, din 2004 până în prezent, firmele respective privându-i de energie electrică pe tinerii din noul cvartal şi lăsând cimitirul în dezordine, în condiţiile în care la monumentul lui Ştefan cel Mare, din preajmă, au loc manifestări dedicate Marii Uniri. La capitolul „aşa da”, şeful municipalităţii a remarcat modernizarea Pieţei agroalimentare Burdujeni, a cărei panglică inaugurală este tăiată astăzi, precum şi reabilitarea monumentului ecvestru al domnitorului Ştefan cel Mare, cea de a doua inaugurare acestuia fiind organizată în aceeaşi zi. Primarul a enumerat, la capitolul realizări, terminarea asfaltării străzii „Bogdan Vodă”, în timp ce pe strada „Mihail Sadoveanu” mai sunt  rămân unele intervenţii la canalizare, acestea putând fi făcute şi în condiţii de iarnă. La capăt s-a ajuns cu repararea digurilor alimentării cu apă de la Berchişeşti a municipiului Suceava, erodate de viiturile din vară, ultimele retuşuri petrecându-se şi pe strada „Octavin Goga”. Suspendate sunt extinderea alimentării cu energie electrică în zona rezidenţială Aleea Dumbrăvii, precum şi extinderea reţelelor de alimentare cu gaze naturale în cartierele Burdujeni-sat şi „Tineretului”. Lucrările de modernizare a reţelei de alimentare cu apă din cartierul riveran bulevardului „Sofia Vicoveanca”, oprite în toamnă, au fost deblocate după ce Consiliul Judeţean a dat o hotărâre care să facă posibil demersul în cauză. „Comandamentul şi-a găsit rostul şi în acest an. Am reuşit să-i ţinem pe constructori în stare caldă, atât cu biciul, cât şi cu zăhărelul, pentru că nu prea avem alte soluţie”, a punctat Ion Lungu, primarul Sucevei, menţionând că şedinţele comandamentului de monitorizare a investiţiilor vor fi reluate în primăvară.