15 noiembrie 2018


Locuinţele ANL, împărţite „în cinstea” Centenarului 
·       Cinci tineri necăsătoriţi vor avea parte de câte un apartament cu două camere, Primăria mândrindu-se cu locuinţe ANL peste numărul de dosare eligibile.
·       „Este pentru prima dată când avem mai multe locuinţe decât solicitări”, spune edilul-şef Ion Lungu, în casă nouă mutându-se 80 de tineri.
Pe 30 noiembrie, conducerea Primărie municipiului Suceava va înmâna cheile celor 80 de beneficiari de locuinţe ANL de pe lista care va fi aprobată de Consiliul Local. Primarul Ion Lungu anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, că mutarea acestora în casă nouă se are loc ”în cinstea zile de 1 Decembrie”. Împărţite sunt 20 de garsoniere şi 60 de apartamente, printre îndreptăţiţi fiind 25 de persoane singure. Aşa se face că respectivii tineri necăsătoriţi vor avea parte de câte un apartament cu două camere, conducerea executivului lăudându-se cu locuinţe ANL în exces. „Iată că 5 persoane singure, în cazuri analizate pe bază de anchetă, au şansa să prindă apartamente cu 2 camere. Este pentru prima dată când avem mai multe apartamente decât solicitări. Deja o parte dintre cei care sunt pe listă renunţă la aceste apartamente noi, exprimându-şi disponibilitatea de a lua apartamente ANL în Burdujeni. Cei de pe lista de solicitări care trec de poziţia 80, în mod automat trebuie să meargă în Burdujeni, însă dacă dintre primii 80 renunţă unii - şi sunt câţiva care vor -, apartamentele noi vor fi prinse către primii de pe lista suplimentară”, a precizat Ion Lungu, şeful  executivului municipal din Areni. Cele 80 de noi unităţi de unităţi de locuit au fost ridicate cu fonduri guvernamentale, prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, pe o suprafaţă de teren  de pe Bulevardul „1 Decembrie” 1918”, lângă Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă, acolo unde mai există blocuri ANL, cât altele cu destinaţia de locuinţe sociale. Amplasamentul pe care s-au elevat cele 4 blocuri a fost predat firmei Victor Construct pe 16 iunie 2016, la acel moment durata execuţiei fiind estimată la 24 de luni. În cadrul contractului, autorităţile locale sucevene s-au angajat la suportarea cheltuielilor cu realizarea reţelelor de utilităţi.