Judeţul Suceava îşi
reactualizează datele economico-militare
·
Monografia reactualizată cuprinde informaţii referitoare
la resursele materiale, energetice şi umane utile asigurării ordinii publice şi
securităţii naţionale, gestionării situaţiilor de criză, precum şi sprijinului
acordat acţiunilor comune cu statele NATO şi partenere.
·
Actualizarea este „o obligaţie care se subsumează
efortului naţional de protecţie a teritoriului pentru cazurile de forţă
majoră”.
Autorităţile judeţene sucevene reanalizează monografia
economico-militară a judeţului Suceava. Monografia reactualizată,
aşa cum este întocmită de către specialişti, cuprinde date şi informaţii
referitoare la principalele elemente geografice şi de infrastructură, resursele
materiale, energetice şi umane, utile forţelor sistemului naţional de apărare,
din cadrul unităţilor administrativ-teritoriale, pentru asigurarea ordinii
publice şi securităţii naţionale, prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă
şi de criză, precum şi pentru sprijinul acordat naţiunii gazdă, pe fondul
acţiunilor comune cu statele membre NATO şi partenere. În monografia
economico-militară sunt cuprinse, printre altele, date privind reţeaua
hidrografică, fondul forestier, reţelele rutiere, reţelele de cale ferată,
reţelele de comunicaţii, reţelele de energie electrice, operatorii economici,
locurile de depozitare, unităţile de asistenţă medicală, conductele magistrale
de transport, porturile şi aeroporturile, fondul de adăpostire şi sistemul de
protecţie în situaţii de urgenţă. Conform prevederilor legale, Consiliul
Judeţean are atribuţii în domeniul pregătirii teritoriului pentru apărare,
întocmind şi punând la dispoziţia Centrului Militar Judeţean monografia
economico-militară a judeţului Suceava. Prin acest demers, urmărită este
menţinerea pachetului de informaţii de importanţă militară pentru judeţul
Suceava, „cât mai complex şi exact”, actualizarea fiind „o obligaţie care se
subsumează efortului naţional de protecţie a teritoriului pentru cazurile de
forţă majoră”. Acces la documentele clasificate o au membrii Comisiei de
apărare a Consiliului Judeţean, în baza unei autorizări speciale.