Sprijin financiar pentru doctoranzi şi cercetători
postdoctorat
·
Scopul susţinerii financiare este creşterea motivaţiei pentru dezvoltarea
unei cariere în cercetare, cât şi asigurarea debutului în cariera de cercetător.
Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava,
în parteneriat cu Institutul de Economie Naţională al Academiei Române şi
Universitatea din Oradea, implementează proiectul strategic ”SOCERT. Societatea
cunoaşterii, dinamism prin cercetare”, Prof. univ. dr. Gabriela Prelipcean,
manager de proiect, informează că obiectivul
general al proiectului îl constituie îmbunătăţirea programelor de studii
doctorale şi cercetare postdoctorală prin sprijinirea colaborării dintre
universităţi şi institute de cercetare. De asemenea, vizată este dezvoltarea
resurselor umane din cercetare, în special prin acordarea de sprijin financiar pentru
doctoranzi şi cercetători postdoctorat, în vederea creşterii motivaţiei pentru
dezvoltarea unei cariere în cercetare şi asigurarea debutului în cariera de
cercetător, inclusiv prin participarea în echipe mixte de doctoranzi şi cercetători
postdoctorat. Durata de implementare a proiectului este de 18 de luni, începând
cu 8 aprilie 2014, bugetul maxim aprobat fiind de 10,97 milioane de lei, adică
2,52 de milioane de euro. Potrivit prof. univ. dr. Gabriela Prelipcean precizează că, în
perioada martie 2015-iunie 2015 partenerii din proiect au contribuit la gestionarea contractului de
finanţare, comunicarea cu autoritatea de management, organizarea şi coordonarea
acţiunilor în implementare, valorificarea eficientă a resurselor pregătirea
achiziţiilor şi derularea achiziţiilor. Totodată, în intervalul amintit s-a
acordat sprijin financiar prin plata burselor lunare, suplimentului de bursă
pentru stagii de mobilitate şi a participării
la conferinţe şi seminarii ştiinţifice. Doctoranzii au fost îndrumaţi în
vederea întocmirii rapoartelor de cercetare, procedându-se şi la evaluarea
rapoartelor intermediare. De asemenea, de sprijin financiar au avut parte
cercetătorii postdoctoranzi, aceştia fiind supuşi aceloraşi proceduri.
Nu în cele din urmă,
diversificate au fost formele de pregătire pentru grupul ţintă, organizându-se
sesiuni specifice pe teme ca dezvoltarea abilităţilor manageriale, implementarea instrumentelor
software de tipul „management proiect” şi „analiză cantitativă”. Proiectul este
cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial
Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. „SOCERT. Societatea cunoaşterii,
dinamism prin cercetare” se înscrie în Axa prioritară 1-„Educaţia
şi formarea în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate
pe cunoaştere”, Domeniul major de intervenţie 1.5 - „Programe doctorale şi
post-doctorale în sprijinul cercetării”.