16 iunie 2015


Termica pretinde Primăriei Suceava să-i plătească pierderile de pe reţele şi cele din nemajorarea tarifelor
Societatea comercială în insolvenţă Termica pretinde despăgubiri Primăriei municipiului Suceava, acestea urmând a acoperi pierderile din activitatea de furnizare, distribuire şi transport agent termic. Conform unei adrese înaintate autorităţilor locale sucevene, pentru intervalul octombrie 2014-martie 2015, respectivele pierderi s-ar ridica la peste 1,1 milioane de lei, cauza constând în nerespectarea, de către Primărie şi Consiliul Local, a "obligaţiilor de a moderniza infrastructura de operare aferentă serviciului public" de alimentare cu apă caldă şi căldură, la suma amintită adunându-se actualizarea cu rata inflaţiei şi dobânda legală, de la data scadenţei şi până la plata efectivă a debitului datorat. În plus, Termica mai cere şi plata, aferentă aceluiaşi interval, a peste 2,2 milioane de lei cu titlul de pierderi înregistrate ca urmare a refuzului autorităţilor municipale de a aproba tarifelor majorate la serviciul cu pricina, sumă ca ar trebui actualizată, de asemenea, cu rata inflaţiei şi dobânda. Nu în cele din urmă, firma de termoficare din Lunca Sucevei mai solicită achitarea, de la bugetul local, a contravalorii pierderilor cauzate de obligarea, de către Primărie şi Consiliul Local, la continuarea "activităţii cu pierderi", până la finalizarea procedurii privind atribuirea delegării gestiunii prin concesiune a serviciului public de transport, distribuire şi furnizare a energiei termice produsă în sistem centralizat în reşedinţa de judeţ.
De cealaltă parte, în raportului compartimentelor specializate ale Primăriei municipiului Suceava se arată că, potrivit contractului de concesionare, Termica are obligaţia de a asigura din fonduri proprii şi atrase buna funcţionare a reţelelor de termoficare, executarea lucrărilor de reparaţii capitale şi investiţiilor la acestea. În plus, în perioada 2006-2010, lucrări de modernizare au fost executate în 18 puncte termice, reabilitări făcându-se la conductele de pe lângă 16 dintre acestea din urmă. Înlocuite au fost, totodată, 6,3 km de reţele de transport, valoarea intervenţiilor amintite însumând 96,8 milioane de lei, bani provenind din bugetul local şi bugetul de stat. Conform raportului citat, după mai multe dezbateri în Consiliul Local, tariful pentru transportul, distribuirea şi furnizarea agentului termic a fost majorat la 140 de lei pe gigacalorie, iar Termica nu a fost obligată la prestarea serviciului, ba chiar a atenţionat, printr-o scrisoare, că "contractul de concesiune nu a încetat şi, în consecinţă, activitatea trebuie continuată".