Sistemul sucevean de transport
agent termic este scos la negociat
·
Firma Transagent a Primăriei, nou-înfiinţată şi
licenţiată, are şanse reale să preia serviciul de alimentare cu apă caldă şi
căldură.
·
Şeful municipalităţii este optimist, considerând că, până
pe 1 august, va fi cunoscut noul operator, astfel încât să poată fi pregătită
strategia pentru sezonul rece 2015-2016.
Delegarea serviciului public
sucevean de transport, distribuire şi furnizare a agentului termic se va face
prin negociere directă, a anunţat ieri, Ion Lungu, primarul municipiului
Suceava, care crede că tratativele cu firmele eligibile vor demara la jumătatea
lunii iulie. La negocieri sunt invitaţi competitorii care au îndeplinit condiţiile
impuse, în prima sau cea de a doua etapă a licitaţie de concesionare, adică
Thermonet Suceava, Transagent Suceava şi Veolia Energie Iaşi. Edilul-şef crede
că o reală şansă o are Transagent, societatea proaspăt-înfiinţată şi licenţiată
a Primăriei. „În măsura în care nu ajungem la o concluzie cu cei care sunt
invitaţi, în cel mai rău caz avem această supapă, firma Transagent a Primăriei,
care va prelua transportul şi distribuţia”, a reliefat ocupantul fotoliului
administrativ din Areni. La a doua etapă a licitaţiei, cea de pe 29 iunie 2015,
au depus oferte Transagent Suceava, Veolia Iaşi şi Thermonet Suceava în
asociere cu Servicii Comunale Rădăuţi. Oferta acestei din urmă asociaţii a fost
declarată neeeligbilă de către comisia de specialitate din cadrul executivului,
pe motiv că Servicii Comunale Rădăuţi are licenţă de operare de clasa a III-a,
şi nu de clasa a II-a, aşa cum stipulează condiţiile de participare. Dată fiind
neîntrunirea a treia oferte eligibile, legea prevede că atribuirea serviciului
se va face prin negociere directă, procedură la care vor fi invitaţi toţi
participanţii eligibili.
·
În urmă cu 1 an, negocierile cu Thermonet au eşuat din
cauza că această firmă a venit cu solicitări care excedau caietului de sarcini.
Şeful municipalităţii este optimist,
considerând că, până la 1 august, va fi
cunoscut noul operator, astfel încât să fie pregătită strategia de încălzire pentru
sezonul rece 2015-2016. „Am fost foarte fericit când am auzit că s-au depus
3 oferte, însă, din păcate, una dintre ele a fost descalificată. Legea este
imperativă şi spune că, în măsura în care serviciul nu este adjudecat în primele
două etape, se trece la faza de negociere. Îmi păstrez în continuare
optimismul, pentru că nu am altă soluţie, şi sper ca, până la 1 august, să avem
un nou operator. În baza mandatului pe care mi l-a dat Consiliul Local,
organizez aceste etape şi o să vorbesc cu comisia de licitaţie, în aşa fel
încât – după cum văd eu acum– pe 15 iulie să începem negocierile”, a
declarat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava. Precizăm că o licitaţie similară a fost
derulată şi în anul 2014, procedura delegării serviciului nefinalizându-se cu
desemnarea unui câştigător. Astfel, după două etape de licitaţie, la care nu
s-au înscris minim 3 competitori, s-a trecut, conform legii, la negocieri, iar
la acestea au fost invitaţi prestatorul titular, Termica Suceava, şi Thermonet
Suceava, societate nou constituită, având ca acţionari pe Adrem Invest
Bucureşti(51%) şi Elsaco Botoşani(49%). Întrucât Termica a fost declarată
neeligibilă pe motiv de insolvenţă şi de
datorii mari la bugetul consolidat al statului, procedura a continuat cu
Thermonet. În 2014, negocierile cu aceasta au eşuat din cauza că firma
suceveană a venit cu solicitări care excedau caietului de sarcini.