18 iunie 2015


Cupa pensionarilor la tenis de masă şi şah
Primăria municipiului Suceava se asociază cu Asociaţia Pensionarilor din cartierul Burdujeni în vederea finanţării şi organizării în comun a acţiunilor de interes local "Cupa seniorilor la tenis de masă şi şah". Acţiunea se va desfăşura în perioada 20 iulie-1 septembrie, contribuţia municipiului Suceava la asociere fiind de 15.000 de lei. "Necesitatea realizării acestui proiect se datorează, în primul rând dorinţei pensionarilor de a susţine un astfel de eveniment sportiv la nivel local, unul de dezvoltare a relaţiilor interumane, dar şi de oferire de alternative de petrecere a timpului liber pentru aceştia", a declarat Ion Lungu, primarul Sucevei. Potrivit proiectului de hotărâre ajuns pe masa deliberativului local, scopul proiectului îl constituie crearea şi dezvoltarea unui mediu propice de promovare a bunei convieţuiri, prin desfăşurarea activităţilor sportive, "pe principiile fair-play-ului". Pe de altă parte, obiectivul asocierii îl reprezintă promovarea sportului ca modalitate de recreere şi păstrare a sănătăţii, inclusiv ca parte de integrantă a modului de viaţă al persoanelor de vârsta a treia.  Activităţile din proiect se vor  desfăşura în zilele de sâmbătă şi duminică, între orele 10.00 şi 18.00. La finalul competiţiilor se va ţine ceremonia de înmânare a medaliilor şi diplomelor.