16 iunie 2015


Cu 2.000 de lei se alege Primăria Suceava de pe urma vânzării locuinţelor ANL
O sumă de 2.000 de lei a intrat la bugetul municipiului Suceava  de pe urma vânzării unităţilor de locuit construite prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL).   Deliberativul municipal va analiza un proiect de hotărâre de prin care articolul "veniturile din vânzarea locuinţelor" a bugetului se rectifică în plus cu valoarea de 2.000 de lei, "reprezentând încasarea comisionului de evidenţă şi vânzare, în cuantum de 1% din valoarea de vânzarea a locuinţelor ANL".           Printr-o hotărâre a Consiliului Localdin umră cu circa un aşi jumătate, la mezat au fost scoase 21 de garsoniere şi apartamente situate în cartierele Obcini şi „Priveghetorii”, titularii contractelor de închiriere solicitând cumpărarea spaţiilor în cauză. Pentru perfectarea tranzacţiei, titularul contractului sau membrii familiei acestuia nu trebuie să aibă în proprietate o altă locuinţă, iar venitul mediu brut pe membru de familie, la data vânzării, nu va depăşi cu 100% salariul mediu pe economie. Locuinţa astfel dobândite nu va putea fi înstrăinată decât după o perioadă de 5 ani de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare. Sumele obţinute din vânzarea apartamentelor şi garsonierelor ANL sunt destinate exclusiv construirii de locuinţe, un comision de 1% din preţul de vânzare a acestora făcându-se venit la bugetul local. Potrivit Legii nr.152/1998, locuinţele pentru tineri destinate închirierii se pot vinde titularilor contractelor de închiriere, numai la solicitarea acestora, după expirarea a minim 1 an de închiriere neîntreruptă de către acelaşi titular, sau către persoana către care s-a continuat închirierea, în condiţiile legii, fără ca vânzarea să fie condiţionată de vârsta solicitantului.  Ordonanţa Guvernului nr. 6 din 23 iulie 2014 oferă beneficiarilor de locuinţe ANL posibilitatea achiziţionării în rate lunare a spaţiilor de locuit, cu un avans de minim 15% din valoarea de vânzare.