Pe fondul nemulţumirii
producătorilor,
O nouă piaţă angro la între
Suceava şi Moara
Anul viitor, comercianţii suceveni
de legume şi fructe ar putea avea la dispoziţie o piaţă angro mai generoasă,
cel puţin din punct de vedere al întinderii acesteia. Anunţul este făcut de
către Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, care precizează că a luat
legătura cu oficialităţile din comuna vecină, Moara, administraţia locală în
cauză manifestându-şi disponibilitatea de a aloca, în acest sens, o suprafaţă
de 2 hectare de teren. Iniţiativa ar urma să se concretizeze printr-un proiect comun,
promovat în cadrul Asociaţiei Zona Metropolitană Suceava, din care ambele
localităţi fac parte. „Am discutat cu domnul primar de la Moara, care
este dispus ca Primăria să contribuie cu 2 hectare de teren, aflat la intrarea
în municipiul Suceava, astfel încât să amenajăm un angro mai mare”, a subliniat
şeful municipalităţii sucevene. Demersul survine recentului protest al
comercianţilor din Piaţa angro din cartierul Burdujeni, aceştia reclamând la
Primăria municipiului capitală de judeţ că nu sunt lăsaţi să-şi vândă marfa pe
străzile şi trotuarele din exteriorul acesteia. Actuala amenajare se întinde pe
doar câteva zeci de ari, neavând capacitatea de a oferi spaţii pentru
producătorii din întreg judeţul Suceava, precum şi pentru cei din alte judeţe. Pe de altă parte, Lungu recunoaşte că
fermierii trebuie încurajaţi, întrucât aceştia aduc venituri la bugetul
local. „Mi-am, exprimat toată
disponibilitatea să îi ascult, deşi mulţi dintre ei nu sunt din municipiul
Suceava. Noi putem satisface solicitările în limita spaţiilor existente, societăţile
comerciale care au activitate în preajmă reclamând că respectivii comercianţi
le blochează căile de acces”, a precizat primarul, Ion Lungu.