Demersuri pentru
urgentarea achiziţionării auto-specialei pentru intervenţii la înălţime
·
Ne dorim ca aceasta să fie pusă în slujba comunităţii, să
salvăm vieţi, în condiţii extreme”, a explică şeful administraţie
judeţene sucevene, Cătălin Nechifor.
Săptămâna viitoare va avea loc o întâlnire a Asociaţiei de dezvoltare
intercomunitară EURONEST, pe marginea implementării proiectului „Îmbunătăţirea dotării
cu auto-speciale de intervenţie şi salvare la înălţime, a bazei operaţionale
pentru situaţii de urgenţă”. Proiectul
se derulează începând cu luna februarie 2013 şi se apropie de jumătatea
perioadei de implementare, care este de 18 luni. Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean
Suceava, Cătălin Nechifor, cu prilejul întâlnirii vor fi puse de acord toate demersurile
necesare, astfel încât procedurile de achiziţie publică să fie grăbite. Nechifor
şi-a exprimat speranţa că proiectul va fi finalizat cât mai repede, auto-utilitara
respectivă fiind o piesă foarte importantă în baza operaţională pentru situaţii
de urgenţă. „Vrem să finalizăm mai
repede acest proiect, în aşa fel încât în Suceava să avem mai repede acea
auto-specială care să intervină la înălţime, respectiv la blocuri turn ori alte
clădiri înalte. Ne dorim ca acsesta să fie pusă în slujba comunităţii, să
salvăm vieţi, în condiţii extreme”, a explică şeful administraţie
judeţene sucevene, Cătălin Nechifor. Prin Programul Operaţional Regional, Axa
prioritară 3, Domeniul major de intervenţie 3.3. „Îmbunătăţirea dotării cu
echipamente a bazelor operaţionale de intervenţie în situaţie de urgenţă”,
Regiunii de Dezvoltare Nord Est i s-a alocat, pentru perioada 2007-2013, 16,24
de milioane de euro, consiliile judeţene din regiune contribuind cu 2% din
total. Graţie implementării primului şi celui de al doilea proiect, Suceava a
primit 20 auto-speciale de intervenţie în situaţii de urgenţă, inclusiv pentru
descarcerare şi asistenţă medicală. Un al treilea proiect este pe cale de
implementare, contractul de finanţare fiind semnat, judeţul Suceava având
repartizată o auto-specială de intervenţie şi salvare la înălţime. Asociaţia de
dezvoltare intercomunitară EURONEST, care cuprinde toate judeţele din Regiunea
de Dezvoltare Nord Est, respectiv Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Vaslui şi
Bacău.