Până la sfârşitul anului,
Primăria Suceava externalizează serviciul de
gestionare a câinilor fără stăpân
·
Municipalitatea este depăşită de situaţie, mai ales în
ceea ce priveşte numărul de personal, dotările şi exigenţele de autorizare în
domeniu.
·
„Vom respecta Legea, drepturile animalelor, însă nu putem
pune mai presus câinii decât copii, decât oamenii”, a declarat primarul Ion
Lungu.
Până la sfârşitul acestui an,
Primăria municipiului Suceava va externaliza activitatea de gestionare a
câinilor fără stăpân, a anunţat ieri, şeful administraţiei locale, Ion Lungu.
Edilul şef sucevean susţine că a avut întrevederi cu oficialii mai multor
asociaţii de protecţia animalelor, aceştia exprimându-şi intenţia de a
participa la competiţia de preluare a gestiunii acestui serviciu. „Am
avut discuţii reprezentaţii câtorva asociaţii de protecţia animalelor, care
şi-au exprimat, deocamdată verbal, intenţia de a participa la o viitoare externalizare
a acestei activităţi de ecarisaj şi gestionare a câinilor fără stăpân”,
a precizat Lungu. Şeful executivului
local arată că Primăria este depăşită de situaţie, mai ales în ceea ce priveşte
numărul de personal, dotările şi exigenţele de autorizare în domeniu. Edilul
şef reliefează că adunarea maidanezilor şi adăpostirea în amenajările din Lunca
Sucevei rămâne o prioritate pentru administraţia locală. Acţiunea s-a
intensificat în ultimele zile, strânse
fiind, în special, animalele hoinare de pe lângă unităţile de învăţământ şcolar
şi preşcolar. Municipalitatea se prevalează de sondajul de opinie efectuat în
urmă cu circa 2 ani, 90% dintre suceveni pronunţându-se pentru ridicarea
maidanezilor şi îngrijirea acestora în adăposturi special amenajate. „Vrem
să prindem cât mai mulţi câini de pe străzi. În această perioadă, înaintea
deschiderii noului an şcolar, se acţionează mai ales pe lângă şcoli, dar nu
numai”, a explicat primarul municipiului Suceava. Cel de al doilea
adăpost pentru câinii fără stăpân, dat în folosinţă la sfârşitul primăverii
trecute, este populat în proporţie de 70%. Ion Lungu crede că acesta
îndeplineşte, în mare parte, cerinţele normelor europene, fiecare ţarc găzduind cîte 6 animale. O asociaţie
care va prelua serviciul de ecarisaj şi gestionare a câinilor fără
stăpân ar urma să procedeze şi la modernizarea celui dintâi adăpost. „Vom
respecta Legea, drepturile animalelor, însă nu putem pune mai presus câinii
decât copii, decât oamenii”, a conchis Ion Lungu.