Termica îşi execută
datornicii
·
30 de popriri
validate se află la executorii judecătoreşti, aceştia urmând ca, în cazul
neplăţii, să treacă la măsura scoaterii la mezat a bunurilor proprietate
personală a rău platnicilor.
·
„Nu am vrea ca, în perioada următoare, să ajungem în
situaţii dramatice de pune apartamentele la vânzare, iar oamenii să fii scoşi
în stradă”, arată
directorul general, Ovidiu Dumitrescu.
Pericolul ca municipiul Suceava
să rămână fără apă caldă este foarte mare, în condiţiile în care datoriile
către E.on sunt mari, iar această companie este hotărâtă să ia măsuri drastice,
de întrerupere a furnizării gazelor naturale şi energiei electrice, a avertizat
ieri, Ovidiu Dumitrescu, directorul general al Termica, într-o întâlnire cu
şefii asociaţiilor de proprietari din reşedinţa de judeţ. Echipe mixte ale societăţii de termoficare,
Primăriei şi asociaţiilor de proprietari, bat din uşă în uşă, în vederea
recuperării debitelor, însă, din 217 apartamente, la 134 nu a deschis nimeni. Vizitatorii au reuşit,
totuşi, să încheie 81 de documente de eşalonare a datoriilor, în timp ce numai
4 datornici şi-au onorat obligaţiile. Şeful Termica reliefează că, pe rolul
instanţelor, în vederea încasării debitelor, există procese cu 47 de asociaţii
de asociaţii de proprietari. În situaţiile în care instanţa a dat hotărâri de
executare silită, au fost introduse cereri de înfiinţare a popririlor, 150 de
proprietari de apartamente conformându-se, în cele din urmă, la plată. Alţi 50
de datornici nu au achitat contravaloarea consumurilor, motiv pentru care s-a
continuat cu procedura validării popririlor. Dintre acestea, 30 se află la
executorii judecătoreşti, aceştia urmând ca, în cazul neplăţii, să treacă la
măsura scoaterii la vânzare a bunurilor proprietate personală. „Urmează
ca, în cazul în care sumele datorate nu se achită în acest al douăsprezecelea
ceas, executorii se vor îndrepta asupra bunurilor proprietarilor. Nu am vrea
ca, în perioada următoare, să ajungem în situaţii dramatice de pune apartamentele
la vânzare, iar oamenii să fii scoşi în stradă. Sigur că este inuman, dar este necesar să
înţelegem că aceste servicii trebuie plătite, pentru că şi noi, la rândul
nostru, suntem somaţi, din toate părţile, de către creditorii noştri”,
a reliefat Dumitrescu,
·
În august s-a încasat cu 18% mai puţin faţă de luna
similară anului trecut, iar conform evidenţele anilor anteriori, septembrie se
anunţă drept luna cu cele mai mici încasări.
Directorul general al Termica a accentuat că situaţia poate deveni
critică şi, pentru a o evita, a făcut apel la şefii de asociaţii de proprietari
să găsească soluţii de achita măcar 20% din volumul datoriilor restante şi să
întocmească un grafic de reeşalonare a acestora într-un interval de câteva
luni. „Aceasta pentru a putea relua furnizarea la scările debranşate. Noi
dorim, şi avem interesul, ca să dăm energie termică, şi nu doar să plimbăm apa
prin faţa blocului, fără să o vindem”, a iterat Ovidiu Dumitrescu. Oficialul
firmei de termoficare din Lunca Sucevei relevă că, în ciuda faptului că s-au
făcut eforturi deosebite, în luna august s-a încasat cu 18% mai puţin faţă de
luna omoloagă a anului trecut. Dumitrescu spune că, de asemenea, vine o perioadă
extrem de grea, întrucât, din evidenţele anilor anteriori, septembrie este luna
cu cele mai mici încasări. „Toate în condiţiile în care, până pe 10
septembrie, numai pentru gaze naturale trebuie să plătim 1 milioane de lei, iar
pentru energia electrică, aproximativ 500.000 de lei pe lună. Acestea sunt
resurse care intră în produsul apă caldă, şi fără de care nu putem asigura cest
produs”, a conchis directorul
general al Termica Suceava, Ovidiu Dumitrescu. La reluarea furnizării, la
finele săptămânii trecute, apă caldă menajeră nu a ajuns la 145 scări de bloc, de ieri, fiind
debranşate alte 142 de scări, restanţele la plată variind de la 90 zile şi până
la nivelul lunii septembrie anului 2012.