Sinistraţii
de la Liteni au primit ajutoare înaintea nopţii Învierii
Prefectul judeţului Suceava,
Florin Sinescu şi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava Cătălin Ioan
Nechifor, au mers, înaintea nopţii Învierii, cu ajutoare la familiile care au
avut de suferit de pe urma inundaţiilor din urmă cu aproape o săptămână. În
urma fenomenelor meteorologice periculoase din după amiaza zilei de 1 mai, din oraşul
Liteni, cei doi oficiali, împreună cu jandarmii si pompierii suceveni, au
distribuit pachete cu produse alimentare specifice sărbătorilor pascale, respectiv
cozonac, pască, ouă roşii, colaci, preparate din carne şi câte o sticlă de vin
de masa. Prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu şi preşedintele
Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Ioan Nechifor, au mulţumit tuturor celor
care s-au implicat în acţiunea de la Liteni, aceasta urmând a continua până la
înlăturarea pagubelor produse. Din cauza ploilor torenţiale şi revărsărilor de pe versanţi, în Liteni au
fost inundate 96 de gospodării, doar 16
locuinţe scăpând fără afectarea structurii de rezistenţă. Circa 40 de găini din
gospodăriile respective au murit înecate, apele acoperind 85 de hectare de
terenuri agricole. De suferit au avut 2 km din
DJ 208 A şi DJ 208 C pe distanţa
de 0,5 km, pe raza oraşului, precum şi varianta de ocolire a podului Roşcani-Liteni, de pe DJ 208 C. Afectate au
fost 1 pod şi 4 podeţe, 3 km de şanţuri
fiind colmatate. În noaptea de 1 mai, evacuate
au fost 5 persoane din 2 locuinţe, în ziua următoare cei în cauză
reîntorcându-se în locuinţe.