Sucevenii sărbătoresc 150 de milioane de euro,
fonduri nerambursabile atrase de la UE
Primăria municipiului Suceava este partener în cadrul
proiectului Centrul de informare „Europa în direct-Bucovina, Suceava”. În
cadrul proiectului, astăzi, de Ziua Europei, „bătrânul continent” este celebrat
în Piaţa Uniunii Europene, de lângă Palatul Administrativ, cunoscută şi ca Piaţa Drapelelor.
„Sucevenii merită să sărbătorească ziua de 9 mai,
pentru că am atras circa 150 de milioane de euro, fonduri gratuite de la
Uniunea Europeană. Aceasta înseamnă
bugetul propriu al municipiului Suceava pe 100 de ani. De ceea, vom participa
la ceastă manifestare şi vom marca aşa cum se cuvine Ziua Europei ”, a declarat
primarul reşedinţă de judeţ, Ion Lungu. La
ora 12.00, se va înşirui „lanţul
cetăţenilor europeni”, elevi, studenţi şi locuitori ai Sucevei urmând a
înconjura clădirea Platului Administrativ şi Parcul Drapele. Aceştia vor distribui,
de asemenea, steguleţe cu însemnele UE şi pliante informative referitoare la comunitatea
europeană. Ulterior va fi inaugurată o expoziţie şi va fi ţinut un seminar cu
tematică specifică.