·
DGFP Suceava urmăreşte reducerea fraudei în faza de
colectare forţată, prin prevenirea diminuării sau înstrăinării patrimoniului.
Direcţia Generală a Finanţelor
Publice Suceava pune accent pe dinamizarea acţiunilor de obligare la plată a
contribuabililor rău-platnici, concomitent cu reducerea fraudei în faza de
colectare forţată, prin prevenirea diminuării sau înstrăinării patrimoniului
acestora. Conform unei informării DGFP, privind activitatea instituţiei
sucevene în primul trimestru al anului 2013, consecinţă a acestor măsuri, „contribuabilii
cu datorii restante, notificaţi în vederea executării silite, vor fi
împiedicaţi să sustragă bunuri care urmează să fie valorificate”. Aşa se face
că, în primele 3 luni ale anului, în vederea recuperării creanţelor fiscale,
DGFP a comunicat 8.814 de somaţii, pentru debite în valoare de 61,5 milioane de
lei, încasările efective ridicându-se la 15,4 milioane de lei. În acelaşi timp,
s-au înfiinţat 4.047 popriri pe disponibilităţile din conturile bancare. Debitele
„vânate” însumau 17,7 milioane de lei, iar recuperările s-au situat la nivelul
de 13,1 milioane de lei. La terţi s-au înfiinţat 243 de popriri, urmărite fiind
creanţe în valoare de 2,5 milioane lei, în timp ce încasările sunt de 186.697
lei. Totodată, lucrătorii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice au înfiinţat
94 de sechestre pe bunuri mobile şi 52 de alte sechestre pe bunuri imobile. Valoarea
estimată a bunurilor sechestrate era de 9,9 milioane de lei, valorificându-se,
parţial, 74 de sechestre, în sumă de 821.447 lei. Potrivit raportului citat,
DGFP a organizat 60 de licitaţii de vânzare a bunuri mobile şi imobile
sechestrate, în urma înstrăinării acestora încasându-se 17.839 lei. Astfel,
prin aplicarea măsurilor de executare silită, în perioada 1 ianuarie-31 martie 2013,
la bugetul statului s-au încasat aproape 30 de milioane de lei.