15 mai 2013


Ministerul Finanţelor aprobat creditul de 12 milioane de lei pentru stingerea arieratelor Termica
Ministerul Finanţelor Publice a aprobat, Primăriei municipiului Suceava, contractarea unui credit în valoare de 11,96 de milioane de lei, anunţat ieri, primarul Ion Lungu, în urma pe care discuţiilor pe care le-a avut, pe această temă, în Bucureşti, cu vicepremierul Daniel Chiţoiu, ministru al Finanţelor. Lungu a declarat că, în ultimul timp, a făcut demersuri multiple în acest sens, banii urmând a lua calea achitării datoriilor Primăriei către Termica, precum şi stingerii arieratelor pe care această societate comercială le înregistrează către furnizori şi bugetul consolidat al statului.  Acest lucru a fost posibil ca urmare a modificării Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.3/2013, prin Legea nr. 140/2013, „Mulţumesc pentru sprijinul acordat domnului vicepremier şi ministru al Finanţelor, Daniel Chiţoiu, precum şi celor doi copreşedinţi ai USL Suceava, Cătălin Nechifor şi Alexandru Băişanu”, a declarat, primarul Ion Lungu. Potrivit unei hotărâri a Consiliului Local, aprobată pe fondul problemelor deosebit de grave de Termica şi necesităţii diminuării volumului arieratelor cu cel puţin 85%, până la 31 martie 2013, creditul respectiv ar urma să fie angajat pentru o perioadă de 5 ani. În conformitate cu OUG nr.3/2013 unităţile administrativ-teritoriale pot lua împrumuturi de la Ministerul Finanţelor Publice, banii putând fi folosiţi pentru achitarea arieratelor înregistrate faţă de furnizorii de bunuri, servicii şi executanţii de lucrări. La sfârşitul anului 2012, datoriile municipalităţii sucevene către Termica erau de 16,5 milioane de lei, reprezentând subvenţia restanţă la diferenţa dintre costul real al  gigacaloriei şi cel achitat efectiv de consumatorii casnici.