·
Valoarea proiectului de dezvoltare a resurselor umane
este de circa 4 milioane de euro, judeţul Suceava putând beneficia de circa 50%
din fondurile nerambursabile europene.
Consiliul Judeţean Suceava şi
Consiliul Judeţean Bistriţa Năsăud vor depune un proiect comun în cadrul
Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane(POS DRU), Axa
prioritară 5, „Promovarea de măsuri active de ocupare”. Şeful administraţiei
judeţene, Cătălin Nechifor, spune că vizată este formarea de resurse umane, o categorie
ţintă fiind, în special, tinerii din mediul rural, aceştia urmând fi instruiţi
în ceea ce însemnă iniţiativă locală, dezvoltarea de afaceri, activităţii
independente şi meşteşugăreşti. O altă componentă, la care - potrivit lui
Nechifor -, Suceava este lider naţional, priveşte serviciile hoteliere, format
fiind personal care va activa în acest sector. „Iată că regionalizarea nu are
doar caracter la nivel de Moldova, pentru că lucrăm la proiecte şi cu colegii
noştri din Ardeal”, iterează şeful executivului judeţean.
Valoarea maximă proiectului este
de circa 4 milioane de euro, judeţul Suceava putând beneficia de circa 50% din
fondurile nerambursabile europene. O parte a banilor va fi orientată înspre
înfiinţarea, în spaţiul Palatului Administrativ, a unui centru de formare a
resurselor umane. „Încercăm să găsim şi alte componente de finanţare, astfel
încât Suceava să fie pregătită din punct de vedere al resurselor umane.
Suntem în momentul în care, împreună cu
cei din Bistriţa, scriem cererea de finanţare, şi sper să o obţinem, pentru că
este foarte importantă pentru Suceava”, a
explicat preşedintele Consiliului judeţean, Cătălin Nechifor. Formate ar putea
fi peste 250 de persoane, domeniile de specializare fiind turismul şi
dezvoltarea antreprenorială.