11 mai 2013


Ziua mondială a păsărilor migratoare
Observaţii ornitologice, pe acumularea Bucecea
Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava  a organizat ieri, o vizită în zona Acumulării Bucecea, de pe râul Siret. Directorul executiv Vasile Oşean, a informat că  deplasarea a avut menirea de a marca Ziua mondială a păsărilor migratoare 2013, prilej folosit pentru observaţii ornitologice. Acumularea Bucecea se află pe Siret, la 50 km de la intrarea râului în ţară, în dreptul comunei Bucecea, judeţul Botoşani şi comune Hînţeşti, judeţul Suceava. Această arie naturală  asigură condiţii de găzduire pentru mai multe specii de păsări migratoare, precum  egreta, stârcul cenuşiu, stârcul roşu, barza, corcodelul mic, lebăda de vară, găinuşa de baltă, dar şi a mai multor specii de raţe. Pentru prima dată, Ziua mondială a păsărilor migratoare a fost organizată în anul 2006, în vederea celebrării „încântătoarei călătorii a păsărilor migratoare între locurile de cuibărit şi cele de iernare”. Evenimentul este marcat în fiecare an, în a doua sâmbătă din luna mai. Anul acesta Ziua mondială a păsărilor migratoare se desfăşoară în perioada 11-12 mai, sub deviza „Reţea de lucru pentru păsările migratoare”. Cu această ocazie sunt iniţiate şi se desfăşoară acţiuni de informare şi conştientizare a publicului, de constituire a  unor reţele de lucru între ong-uri, instituţii de învăţământ şi autorităţi de mediu, în vederea conservării speciilor de păsări migratoare, habitatelor acestora şi a rutelor lor de migrare. În scopul protejării şi conservării speciilor de păsări sălbatice, în judeţul Suceava au fost declarate un număr de 7 arii de protecţie avi-faunistică, repectiv lacurile Fălticeni, Obcina Feredeului, munţii Rarău-Giumalău, Vânători-Neamţ, acumulările Rogojeşti-Bucecea, Dorohoi-Şaua Bucecei şi munţii Călimani. Trei dintre acestea se află în întregime pe teritoriul judeţului Suceava, iar patru se întind şi pe  teritoriul  judeţelor  vecine.