Termica, obligată să achite la
E.on Gaz restanţe de 4 milioane de lei
·
Dacă banii nu vor fi viraţi, în aprilie sucevenii vor
rămâne fără apă caldă.
Aproape 500 de apartamente
sucevene, majoritatea din cartierul Burdujeni, continuă să fie debranşate de la
încălzire şi apă caldă, din cauza restanţelor mari, a anunţat Doina Oică,
directorul de marketing a firmei de termoficare Termica. Oică evidenţiază că, datoriile
totale ale populaţiei către producătorul, furnizorul şi distribuitorul din
Lunca Sucevei nu reuşesc să coboare sub pragul psihologic de 20 de
milioane de lei, chiar dacă, de la începutul anului, încasările unităţii au mai
crescut. Doina Oică a declarat că societate are la dispoziţie 4.300 de tone de
huilă, cantitate care acoperă necesarul de producere şi furnizare a agentului
termic până la sfârşitul săptămânii. Fără a avansa o dată exactă, directorul de
marketing al Termica a precizat că, de luna viitoare, Termica va livra către
consumatori doar apă caldă. Astfel, agentul termic nu va mai fi produs în
instalaţiile pe bază de cărbune, ci în cele care funcţionează cu gaze naturale,
condiţii în care costurile producţie vor fi de 900.000 de lei pe lună. Doina
Oică a mai a atras atenţia că, în vederea continuării furnizării apei calde în
municipiul Suceava, societatea de termoficare suceveană va trebui să achite
către E.on Gaz nu mai puţin de 4 milioane de lei. Pentru aceasta, echipele
mixte ale Primăriei, Termica şi asociaţiilor de proprietari continuă bată pe la
uşile consumatorilor cu restanţe mari la plata facturilor.