19 martie 2013


Lipsa cofinanţării private şi actelor care dovedesc proprietatea, piedici în calea proiectelor de dezvoltare rurală
·        „Sprijinul european se acordă sub formă de decontare a cheltuielilor, ceea ce face ca partea de cofinanţare a beneficiarului să aibă rolul hotărâtor”, arată Mihai Moraru, şeful OJPDRP Suceava.
Printre problemele frecvente cu care se confruntă solicitanţii de fonduri europene nerambursabile sunt cele legate de asigurarea cofinanţării private şi neprezentarea unor avize şi certificate, arată directorul executiv al Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Suceava, Mihai Moraru. Şeful OJPDRP precizează că, la cele menţionate se adaugă, lipsa actelor care dovedesc proprietatea sau folosinţa imobiliară, nedepunerea tuturor actelor la dosar şi supradimensionarea financiară a proiectelor. „Cele mai multe neconformităţi identificate la o primă verificare a dosarului sunt cele referitoare la documentele care atestă dreptul de proprietate sau folosinţă a terenurilor şi clădirilor. De mult ori, solicitanţii confundă dreptul de proprietate cu cel de folosinţă şi, astfel, apar numeroase probleme legate de cadastru şi intabulare”,  accentuează responsabilul OJPDRP. Moraru evidenţiază că unul dintre primele aspecte care trebuie avute în vedere în procesul de planificare a investiţiei este asigurarea cofinanţării private, documentele care dovedesc acest lucru fiind depuse, obligatoriu, odată cu cererea de finanţare.  Oficialul OJPDRP Suceava ţine să atragă atenţia că fondurile europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală nu acoperă valoarea totală a proiectului, ci doar un anumit procentaj din valoarea eligibilă acestuia. Potrivit lui Mihai Moraru, chiar şi în condiţiile în care este acoperită 100% din valoarea eligibilă a proiectului, beneficiarul îi revine, totuşi, obligaţia de a susţine, din fonduri proprii, cheltuielile care nu se încadrează în aria de finanţare a Măsurii PNDR pe care acesta o accesează. Mai mult, şeful OJPDRP Suceava relevă că sprijinul european se acordă sub formă de decontare a cheltuielilor, ceea ce face ca partea de cofinanţare a beneficiarului să aibă rolul hotărâtor la aprobarea şi, ulterior, în derularea proiectului. „Decizia de a scrie şi depune un proiect trebuie susţinută, în primul rând, de cunoaşterea domeniului în care se va face investiţia. Importantă este, de asemenea, cunoaşterea procedurilor pentru accesarea fondurilor nerambursabile şi implementarea propriu zisă a proiectului. Chiar dacă afacerea este iniţiată cu sprijin financiar european, în cele din urmă este vorba despre o afacere personală, care trebuie să fie viabilă, sustenabilă şi rezistentă în timp”, explică directorul executiv al OJODRP Suceava.