22 martie 2013


Iarnă în toată puterea cuvântului, în judeţul Suceava 
·        Traficul s-a desfăşurat anevoios, iar aproximativ 2700 de consumatori au rămas fără alimentare cu energie electrică.
Din cauza căderile mari de precipitaţii solide, însoţite de intensificări ale vântului, circulaţia rutieră din judeţul Suceava a fost mult îngreunată. Potrivit unei informări a Prefecturii, pe raza localităţii Ilişeşti, blocajele în trafic au fost frecvente, circulându-se alternativ, când pe un fir, când pe altul, al drumului naţional DN 17, astfel încât autospecialele de deszăpezire să poată îndepărta zăpada de pe carosabil.  Tot pe DN 17, între localităţile Stroieşti şi Păltinoasa, se circula anevoios. La Calafindeşti, Şerbăuţi şi Bălcăuţi, din cauza problemelor apărute pe linia electivă de înaltă tensiune dintre Siret şi Bălcăuţi,  aproximativ 2000 de consumatori au rămas fără alimentare cu energie electrică.  Alţi 680 de consumatori au fost afectaţi la Sadova, iar la Straja un arbore căzut pe linia de transport a energie electrice. 
Prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu a anunţat că, în eventualitatea apariţiei unor situaţii deosebite, generate de fenomenele meteorologice, la Palatul Administrativ a fost constituit Comandamentul Operaţional Judeţean Suceava Aceasta pe fondul atenţionării meteorologice iniţiale de cod galben, dar mai ales celei de cod portocaliu, acesta din urmă valabilă de vineri, la ora 18.00, până a sâmbătă, la ora 8.00.   Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în acest interval va ninge, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 80-90 km/h, iar la munte de peste 100km/h, viscolind puternic zăpada. Stratul de zăpadă ar putea ajunge la 20 cm, în zonele expuse înregistrându-se troiene. De asemenea, prefectul de Suceava le-a cerut primarilor să instituie serviciul de permanenţă la unităţile-administrativ teritoriale pe care le conduc. „Primarii trebuie să dispună măsuri imediate pentru informarea membrilor comitetului local pentru situaţii de urgenţă, a populaţiei, a instituţiilor publice şi a agenţilor economici”, declarat reprezentantul Guvernului în teritoriu, Florin Sinescu.