Investiţiile cu fonduri nerambursabile
elveţiene ar putea demara până la finele anului
·
Acordul
iniţial de finanţare a fost parafat în urmă cu exact 1 an, în Capitală, de
către primarul Ion Lungu şi Thomas Stauffer, de la Ambasada Elveţiei la
Bucureşti.
Dosarele pentru obţinerea de fonduri nerambursabile
elveţiene, în cadrul unui program pentru promovarea energie regenerabile, ar
putea a fi evaluate, în ţara finanţatoare, începând cu 30 aprilie, anunţă
primarul municipiului Suceava, Ion Lungu. Şeful administraţie locale sucevene a
declarat, într-o conferinţă de presă, că a purtat discuţii cu secretarul
general Marian Niculescu, de la Ministerul Dezvoltării Regionale, care a
asigurat că evaluarea documentaţiei va începe de luni. Lungu precizează că,
până la sfârşitul lunii aprilie, proiectele vor ajunge în Elveţia, unde vor fi
spuse evaluării finale. Primarul Sucevei susţine că, dacă totul va merge bine, lucrările
efective ar putea începe până la sfârşitul anului în curs. „Am avut discuţii,
la Ministerul Dezvoltării Regionale, cu secretarul general Marian Niculescu, care
ne-a informat că evaluarea proiectelor cu fonduri eleveţiene, referitoare la
energia regenerabilă, are loc începând de pe 25 martie şi până pe 12 aprilie.
Am dorit să ne asigurăm că totul este în ordine, din punctul de vedere al
documentaţiei depuse, iar acum aşteptăm evaluarea comisiei inter-ministeriale.
Până pe 30 aprilie dosarele vor fi înaintate la partenerii elveţieni, pentru
evaluarea finală, şi sperăm ca, în acest an să putem semna contractul de
finanţare şi chiar să demarăm anumite lucrări din aceste proiecte”, a reliefat
edilul şef Ion Lungu. Acordul iniţial de finanţare a fost parafat în urmă cu
exact 1 an, în Capitală, de către
primarul Ion Lungu şi Thomas Stauffer, de la Ambasada Elveţiei la Bucureşti. Suma
pusă la bătaie de partea elveţiană este de 40 de milioane de franci elveţieni,
Suceava încercând să atragă bani pentru reabilitarea sistemului de iluminat
public, în completarea lucrărilor deja finalizate prin Programul Operaţional
Regional; amenajarea unui sistem de încălzire a Bazarului cu panouri solare şi
pompe de căldură, precum şi pentru achiziţionarea de mijloace de transport
electrice destinate serviciilor executivului. În cadrul Programului european cu
fonduri elveţiene pe Măsura 2 - „Mediu şi infrastructură”, grantul este de 85%
din totalul finanţării, co-participarea autorităţii locale fiind de 15%. Programul amintit are mai multe componente,
precum cele de reabilitare termică a clădirilor, termoficare, furnizare de energie,
iluminat public, transport public şi planificare urbană.