O nouă piedică în calea aprobării bugetului municipiului
Suceava
·
Guvernul
nu a adoptat încă hotărârea privind repartizarea pe unităţi
administrativ-teritoriale a cotelor defalcate din TVA pentru finanţarea
cheltuielilor din învăţământul preuniversitar.
Primarul Ion Lngu a ţinut să mai remarce şi faptul că, pe an ce trece,
sumele de echilibrare din sume defalcate din TVA, repartizate după aprobarea
bugetului judeţean, sunt tot mai mici. Astfel, în 2011, municipiul Suceava a
primit 3 milioane de lei, în 2012-2,7 milioane de lei, iar anul acesta alocarea
este de circa 2,1 milioane de lei. În schimb, în 2013, sumele defalcate din
impozitul pe venit, acordate prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice, au
crescut, ceea ce face ca, per total, fondurile orientate înspre bugetul
municipal sucevean să se păstreze la acelaşi nivel. În anul 2013, cheltuielile cu învăţământul
sunt estimate la 77 de milioane de lei, respectiv la circa 33% din bugetul
municipiului Suceava. Ponderea cea mai mare o au salariile, 63,8 milioane de
lei, în creştere cu 1 milion de lei în comparaţie cu anul 2012.