13 martie 2013



În cadrul unei campanii de verificări,
Medicii veterinari suceveni au suspendat temporar activitatea unei exploataţii de bovine
·        Altele două ferme, precum şi 6 farmacii au fost sancţionate contravenţional
Medicii veterinari oficiali suceveni au controlat 10 exploataţii comerciale de bovine de lapte, informează directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Octavian Ilisoi, care precizează că verificările fac parte dintr-un program  de inspecţii derulat la nivel naţional. „În urma verificărilor, efectuate au fost depistate o serie de nereguli, fiind sancţionate două exploataţii de bovine, în timp ce în cazul uneia a fost emisă ordonanţă de suspendare temporară a activităţii”, a declarat Ilisoi. Controalele au fost axate pe verificarea igienei laptelui, condiţiilor de creştere şi exploatare animalelor, furajării acestora, pe modul de desfăşurare a acţiunilor sanitar-veterinare de depistare şi imunizare a bovinelor din fermele inspectate. Verificate au fost, de asemenea, respectarea timpului de aşteptare a laptelui şi cărnii provenite de la animalele cărora le-au fost administrate antibiotice sau anti-parazitare. Şeful DSVSA Suceava precizează că verificările s-au oprit şi asupra unităţilor care depozitează şi comercializează  aditivi furajeri, premixuri şi furaje combinate, precum şi cabinetelor  veterinare, depozitelor farmaceutice veterinare şi circumscripţiilor sanitar-veterinare de asistenţă.  Octavian Ilisoi reliefează că, urmare a încălcării legislaţiei în vigoare, 6 farmacii  veterinare au fost sancţionate contravenţional. În curs de desfăşurare se află şi o acţiune de verificare a unităţilor care comercializează, cât şi a celor care utilizează medicamente de uz veterinar.