Impediment financiar la amenajarea noii
centrale de termoficare a Sucevei
·
Dacă,
iniţial, Adrem Invest beneficia de 3 certificate verzi în valoare totală de 165
de euro, pentru fiecare megawat produs, potrivit noilor reglementări, compania
bucureşteană va primi doar 2 certificate
verzi, în sumă de 110 euro.
·
„În măsura în care acele subvenţii din energia verde se
reduc, compania va avea problemele ei financiare”, a explicat municipiului
Suceava, primarul Ion Lungu.
Un impediment de natură financiară stă în calea
amenajării în condiţii a avantajoase a
noii centrale termice de cogenerare înaltă eficienţă a municipiului Suceava. Acesta
constă, potrivit primarului Ion Lungu, în modificarea legislaţiei privind
certificatele, prin care suma acordată ca bonus pentru fiecare megawat produs în centrale pe biomasă
se diminuează. Astfel, dacă iniţial Adrem Invest beneficia de 3 certificate
verzi în valoare totală de 165 de euro, potrivit noilor reglementări, compania
bucureşteană va primi doar 2 certificate
verzi în sumă de 110 euro pentru fiecare megawat produs. Lungu arată că
încasările din certificatele sunt un punct forte pe care miza Adrem Invest,
exprimându-şi speranţa că-deşi intervin modificări în montajul financiar -, lucrările
vor fi duse cu bine până la capăt. „În ceea ce priveşte noua centrală: una caldă este, iar alta, rece. Vestea bună este că au
fost semnate contractele de execuţie şi încep lucrările, iar vestea proastă
este că s-a modificat legislaţia privind certificatele verzi. La o investiţie
într-o instalaţie care foloseşte biomasa, pentru fiecare megawat produs se
acordau 3 certificate verzi, în valoare de 55 de euro pe fiecare. Deci pentru
investiţia de la Suceava, Adrem Invest obţinea 165 de euro pentru fiecare
megawat, iar acesta este lucrul care îi stimula pe investitori. Însă, s-au
făcut unele modificări şi se pare că se acordă doar 2 certificate verzi pe
megawat, ceea ce duce şi la schimbări în montajul beneficiar. Nu este simplu,
dar sper să ne ajute Dumnezeu să finalizăm această investiţie”, a declarat Lungu.
Reamintim că, recent, oficialii Adrem Invest au declarat că au semnat contractul
de execuţie cu firma General Construct Suceava, precum şi pe cel de furnizarea
a echipamentelor, cu Urbas. Investiţia este
apreciată la 90 de milioane de euro, centrala urmând a fi complet funcţională
şi operaţională pentru a asigura agent termic începând cu iarna anului 2013, energia
electrică fiind furnizată din primăvara anului 2014. De apă caldă şi căldură de
la noua capacitate vor va parte 22.500 de apartamente conectate la sistemul
centralizat de termoficare, 155 de case particulare, 530 de agenţi economici şi
38 de unităţi bugetare.
Conform contractului semnat în 9 mai 2011, între Primăria municipiului Suceava, Termica
Suceava şi Adrem Invest Bucureşti, aceasta
din urmă se obliga ca, timp de 5 ani, să furnizeze agent termic la gardul
centralei la un tarif de 116 lei de fiecare gigacalorie, plus TVA. La acest
preţ se adaugă, însă, şi contravaloarea transportului şi distribuţiei, de circa
90 de lei pe gigacalorie, ceea ce va face ca sucevenii branşaţi la reţeaua centralizată să achite
mai mult cu circa 20 de lei decât în prezent. „Adrem Invest dădea gigacaloria
la gradul centralei la un preţ de 118 de lei din aceste certificate verzi. În
măsura în care acele subvenţii din energia verde se reduc, compania va avea
problemele ei financiare”, a explicat primarul Ion Lungu, menţionând că
biomasa, va fi asigurată printr-un contract semnat cu Holzindustrie Schweighofer, oprator de prelucrarea
lemnului care îşi desfăşoară activitatea în judeţul Suceava. Centrala de cogenerare de înaltă eficienţă
care se construieşte la Suceava, va funcţiona pe biomasă şi gaze naturale şi va
produce 130 MW pe partea de energie termică şi 31 MW, pe energie electrică.