Spaniolii intră pe ultima sută a modernizării staţiei de tratare-epurare
• Intervenţiile la obiectivul din Lunca Sucevei au un grad de realizare de peste 90%
Intervenţiile de modernizare a staţiei de tratare-epurare a apelor menajere din municipiul Sucevei se înscriu pe ultima sută de metri. Remarca este făcută de primarul Ion Lungu care spune că intervenţiile spaniolilor de la Dytras la obiectivul din Lunca Sucevei au un grad de realizare de peste 90%. La o parte dintre instalaţii se fac probe la rece, cele efective urmând a fi încheiate până pe 30 iunie. „Mă bucură faptul că lucrările sunt într-o stare destul de avansată şi la staţia de epurare. A confirmat şi directorul ACET, Ştefan Groza, şi reprezentantul firmei de consultanţă. Acolo au fost aduse forţe sporite, se fac probe la rece şi sper ca până pe 30 iunie să fie încheiată execuţia şi la această componentă a Programului ISPA”, subliniază edilul şef. Ion Lungu, speră ca, de la jumătatea anului, Programul ISPA să dispară de pe ordinea de zi a comandamentelor de la Primărie, atenţia urmând a fi orientată înspre cele 5 proiecte din cadrul Programului Operaţional Regional(POR). Cu 3 săptămâni în urmă, responsabilii Dytras lăsau să se înţeleagă că s-ar putea să nu respecte cele de al doilea termen limită pentru finalizarea lucrărilor de la obiectivul sucevean, inclusiv cu probe cu tot. Atunci, cei în cauză sugerau că probele pe circuitul de apă şi pe cel nămol vor demara după 30 iunie. În cadrul Programului ISPA, de modernizarea staţiei de epurare se ocupă Dytras Spania, contra a 13,66 milioane euro. Contractul de asistenţă tehnică a fost semnat cu firma germană Eptisa.