Din lipsă de consumatori,
Centrala cîmpulungeană pe gaze, din proiectul „Utilităţi şi mediu”, rămâne închisă
• „Eu le-am dus gazul, le-am aprins flacăra, de aici încolo, ei trebuie să se descurce”, spune preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur
Centrala în cogenerare pe gaze naturale din Cîmpulung Moldovenesc, inaugurată anul trecut, este închisă. Cauza o constituie lipsa de consumatori, şeful executivului judeţean Gheorghe Flutur, opinând că primăria municipiului de sub poalele Rarăului se află într-o situaţie nefericită, „reportând foarte mari datorii”. Preşedintele Consiliului Judeţean spune că, personal, şi-a făcut datoria din acest punct de vedere, administraţia cîmpulungeană trebuind să găsească piaţă pentru energia produsă şi, implicit, în vedere achitării creditului contractat în cadrul Proiectului „Suceava-Utilităţi şi mediu la standarde europene”. „Eu le-am dus gazul, le-am aprins flacăra, de aici încolo, ei trebuie să se descurce, pentru că nu se poate să se ardă gazul degeaba. Problema lor este că trebuie să-şi vândă energia, ca să-şi recupereze împrumutul făcut de către cei de dinaintea noastră şi să înceapă să-şi plătească creditul”, a declarat Flutur, menţionând că abonate la centrala de cogenerare sunt doar câteva instituţii publice. Preşedintele Consiliului Judeţean crede că Proiectul „Suceava-Utilităţi şi mediu la standarde europene a fost prost fundamentat, dovadă fiind şi greutăţile pe care administraţiile locale le au la recuperarea banilor şi rambursarea creditului. „În studiul de fezabilitate al proiectului s-a scris cu capitole din Jules Verne”, a accentuat Gheorghe Flutur.