„Big brother” de la Suceava, funcţional într-o săptămână
• Primul proiect dintre cele 5 finanţate în cadrul Programului Operaţional Regional va fi gata în jurul datei de 20 mai
Monitorizarea video a zonelor cu potenţial infracţional ar putea fi funcţională după 20 mai, anunţă primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, care relevă că a primit asigurări în acest sens de la firma care face lucrările din cadrul proiectului de reducere a criminalităţii şi creştere a siguranţei cetăţeanului. „S-a finalizat întinsul fibrei optice din cadrul proiectului de reducerea a criminalităţii. Montate au fost majoritatea camerelor video, iar cei de la firma UTI m-au asigurat că în jurul datei de 20 mai lucrările vor fi încheiate”, declară edilul şef Ion Lungu. Pe 14 martie, în baza aceloraşi asigurări date de executant, Lungu anunţa încheierea intervenţiilor înainte de termenul limită de 25 mai, respectiv pe 10 ale aceleiaşi luni. Proiectul prevede montarea a 87 de camere de luat vederi în zona unităţilor de învăţământ, pieţelor agro-alimentare şi în perimetrele aglomerate ale oraşului, precum şi înfiinţarea unui centru de monitorizare la sediul Primăriei. Proiectul de reducere a criminalităţii şi creştere a siguranţei cetăţeanului a fost câştigat la licitaţie de UTI Management Bucureşti contra a 1,9 milioane de lei fără TVA şi termen de realizare de 3 luni. Documentaţia a fost depusă pe Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 ”Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor-poluri urbane de creştere. Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al municipiului Suceava cuprinde 5 proiecte care sunt fi finanţate în cadrul Programului Operaţional Regional(POR), dar şi din alte surse financiare, acestea având ca scop, printre altele, reabilitarea mai multor străzi din municipiul reşedinţă, modernizarea pasajului CFR Burdujeni, realizarea de parcări subterane, modernizarea de parcuri şi construirea centrului de conservare a tradiţiilor populare. Valoarea totală a fondurilor care vor fi accesate prin POR 2007-2013 este de 28,8 milioane de euro, eligibile fiind 23,4 milioane de euro.