Noua centrală termică a Sucevei, sub semnul incertitudinii
• Adrem Invest Bucureşti este antrenată în negocieri cu potenţiali finanţatori externi ai proiectului, investiţia de la Suceava fiind condiţionată de rezultatul acestora
• „Este ultima prelungire pe care o mai acceptăm”, a declarat ieri, primarul Ion Lungu
Deşi, semnarea contractului pentru construirea unei noi centrale de termoficare a Sucevei fusese anunţat pentru astăzi, primarul Ion Lungu a declarat, ieri, că oficialii Adrem Invest au cerut o nouă păsuire până luni 9 mai. Lungu spune că firma câştigătoare a licitaţiei a invocat faptul că încă nu a finalizat negocierilor cu potenţialul finanţator al investiţiei. „Adrem Invest Bucureşti ne-a cerut o nouă şi – sperăm noi – o ultimă amânare. Ne-au rugat să fim de acord ca semnarea contractului să aibă loc până la data de 10 mai 2011. Solicitarea este motivată prin aceea că, în perioada 28 aprilie-4 mai, reprezentanţii legali ai Adrem Invest Bucureşti sunt antrenaţi în negocieri cu finanţatori externi ai proiectului. Este ultima prelungire pe care o mai acceptăm, în urma unei discuţii pe care am avut-o cu preşedintele firmei, acesta a spus că luni va fi la Suceava pentru semnarea contractului”, subliniază Ion Lungu, accentuând că – în opinia sa – ultimul termen pentru perfectarea afacerii este 9 mai. Ion Lungu manifestă realism, precizând că nimeni nu vine la Suceava pentru a face acte de caritate. Aceasta mai ales că, în cazul producerii energie termice pe biomasă, un rol important revine valorificării certificatelor „verzi”. „Din păcate, legislaţia şi normele de aplicarea privind folosirea acestora nu sunt funcţionale, existând probleme de corelare cu normele europene. Trebuie să fim realişti, nu este simplu, nici pentru ei, nici pentru noi”, a pus în vedere şeful municipalităţii sucevene. Reamintim că, la începutul lui martie, câştigătorul licitaţiei pentru ridicarea unei noi centrale de termoficare în Lunca Sucevei a obţinut o primă derogare de la termenul limită de semnare a contractului, stabilit pentru 28 februarie 2011. Lungu spunea că este în interesul municipalităţii să acorde această „perioadă de graţie”, care, de altfel, este şi singura prevăzută prin actele normative în vigoare. Şeful executivului local credea că trebuie dată crezare şi investitorilor, mai ales pe fondul actualei crize economico-financiare şi reticenţei manifestată de unităţile financiar-bancare. Investiţia pe care Adrem Invest va trebui să o facă la Suceava se ridică la aproape 50 de milioane de euro, construirea durând minim 2 ani. Principala prevedere din caietul de sarcini al licitaţiei pentru amenajarea noii centrale a fost de asigurarea unui tarif de furnizare de 116 lei a gigacaloriei la gardul unităţii, la jumătatea celui actual de la Termica. Investitorul bucureştean se poate angaja la construirea unei centrale termice mixte pe biomasă şi gaze naturale, acest din urmă combustibil urmând a fi folosit în perioadă de iarnă.