Pentru operativitate,
Reabilitarea iluminatului public se face de la ambele intrări în Suceava
Firma care a câştigat licitaţia pentru modernizarea iluminatului public sucevean a depăşit faza organizării premergătore şi a început lucrările efective prevăzute în importantul proiect. Reprezentantul constructorului, Loyal Impex, a declarat ieri, că a demarat „pichetarea” locurilor în care vor fi „plantaţi” noii stâlpi, după care se va trece la săparea gropilor şi amenajarea fundaţiilor de rigoare. Ulterior vor fi excavate şi canalele pentru cablurile subterane, responsabilului firmei executante asigurând că stâlpii sunt deja comandaţi şi că aceştia pot lua calea Sucevei în orice moment. Oficialul Loyal Impex a făcut cunoscut că, pentru o eficienţă mai mare, lucrările vor începe şi se vor desfăşura simultan de la cele două intrări în reşedinţa de judeţ, respectiv dinspre Fălticeni şi dinspre Botoşani. Această iniţiativă l-a încântat pe edilul şef Ion Lungu, care crede că, astfel, va fi permisă o mai facilă derulare a proiectului de asfaltare cu fonduri europene a aceluiaşi traseu, execuţia urmând a se derula tot la două capete. Modernizarea iluminatului public de pe magistrala rutieră principală a municipiului Suceava a fost câştigată de consorţiul de firme Loyal Impex Suceava, Elco Botşani şi Energobit Cluj Napoca, aceasta impunându-se în faţa Flash Service Bucureşti şi Elba Timişoara. Suma pentru care se va face modernizarea este de 8,17 milioane lei, valoarea de plecare fiind de 8,45 milioane lei, respectiv cu 14% mai mare. Proiectul va fi implementat pe durata a 17 luni şi prevede înfiinţarea unei linii electrice subterane de 25 km lungime, înlocuirea a 178 de stâlpi şi montarea a 642 de corpuri de iluminat. Reamintim că municipiul Suceava a cumpărat infrastructura de iluminat public de la E.ON Moldova, de la bugetul local fiind alocată, în acest sens, suma 100.000 de euro.