• Dacă responsabilii în cauză ar fi fost mai rapizi, demersurile erau încheiate înaintea modificării legislaţiei de profil, iar neînţelegerile pe marginea inechităţii sumelor date în compensarea terenurilor erau evitate
Municipalitatea suceveană aşteaptă hotărârea de Guvern care ar putea clarifica neînţelegerile legate de mărimea ultimelor despăgubiri pentru terenurile expropriate în scopul realizării centurii ocolitoare a Sucevei. Primarul Ion Lungu spune că şeful executivului judeţean, Gheorghe Flutur, este autorul a noi intervenţii în capitală şi că, în zilele următoare, actul normativ ar putea apărea. „Colaborez foarte mult cu preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, care are, sigur, o putere decizională mai mare la Bucureşti. Este vorba despre aprobarea unei hotărâri de Guvern şi am înţeles că s-a discutat în acest sens şi cu doamna ministru al Transporturilor, Anca Boagiu. Urmează ca din zi în zi să fie dată acea hotărâre de Guvern, în aşa fel încât să putem debloca situaţia în care ne aflăm astăzi, în ceea ce priveşte acele despăgubiri”, declară edilul şef. Ion Lungu consideră că, din păcate, o parte de vină o au şi firmele de avocatură care se ocupă de exproprieri şi despăgubirile aferente acestora. Astfel, dacă responsabilii în cauză ar fi fost mai rapizi, demersurile erau încheiate înaintea modificării legislaţiei de profil, iar scandalurile pe marginea inechităţii sumelor date în compensarea terenurilor erau evitate. „Dacă se mişcau mai bine firmele de avocatură care se gestionează aceste lucruri, despăgubirile erau făcute, şi, pe deasupra, acordate şi în mod unitar pentru toţi cetăţenii. Sa. Modificat legea, au apărut discuţii şi discrepanţe între valoarea despăgubirilor şi, sigur, acest lucru a dus la blocarea lucrărilor din zona Şcheia”, relevă şeful administraţiei municipale. Ion Lungu relevă că la celelalte obiective, inclusiv la viaducte execuţia continuă, blocajul intervenind doar in zonele afectate din comuna Şcheia. Execuţia la prima rută ocolitoare a municpiului a demarat în 2009, constructorul fiind firma SCCF Group Colas Iaşi, iar beneficiarul, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). Varianta de ocolire are o lungime de 13,2 km şi va prelua traficul de pe DE 85 pe traseul Moara – Şchiea – Mihoveni – Pătrăuţi – Siret, precum şi cel de pe DN 576 dinspre Vatra Dornei spre frontiera cu Ucraina. Valoarea proiectului este de 67 de milioane de euro, sumă suportată în întregime de Ministerul Transporturilor. Carosabilul cu două benzi va avea o lăţime de 7 metri şi va permite o viteză de circulaţie de 80 km/oră. Pe traseul ocolitor vor fi construite 3 viaducte, de 384,5 metri, 295,5 metri şi, respectiv, de 249,5 metri. Amenajate vor fi şi 6 poduri, dintre care unul pe râul Suceava, în zona Mihoveni, în lungime de 17,7 metri.