În intervalul 7- 16 mai,
Recensământ de probă al populaţiei şi locuinţelor
În perioada 7- 16 mai la nivel naţional are loc recensământul de probă al populaţiei şi locuinţelor. Acţiunea se desfăşoară în toate judeţele ţării, cuprinse fiind câte 3 sectoare de recensământ din municipiul reşedinţă de judeţ şi altele 3 din mediul rural. În judeţ, este vorba despre 3 sectoare din Suceava, şi câte unul din comunele Dărmăneşti, Pătrăuţi şi Vereşti, un sector cuprinzând 100 de locuinţe. Conform directorului executiv al Direcţiei Judeţene de Statistică, Stelain Ruscior, scopul recensământului de probă este, în principal, testarea la scară mică a activităţilor de organizare şi metodologiei specifice, precum şi verificarea mărimii normelor medii de lucru pe un recenzor. Recensământul propriu-zis al populaţiei şi locuinţelor este programat pentru perioada 22-31 octombrie 2011. Operaţiunea statistică are loc, de regulă, o dată la 10 ani şi presupune numărarea oficială a populaţiei de pe teritoriul unei ţări, în cele mai mici sub-teritorii geografice ale acesteia. Cea de anul acesta este prima de după accederea României în Uniunea Europeană, urmând a oferi informaţiile necesare cunoaşterii potenţialului uman, cu date relevante privind mişcarea de migrare. Sloganul sub care este organizat recensământul, „Pentru că fiecare contează”, relevă ideea că fiecare persoană înregistrată şi fiecare informaţie obţinută cu prilejul recensământului contează în fundamentarea programelor şi proiectelor de dezvoltare, atât la nivelul Uniunii Europene, cât şi în plan naţional şi local. Pentru toate persoanele aflate pe teritoriul României la momentul desfăşurării recensământului, răspunsurile ţin exclusiv de libera declaraţie a respondentului, nefiind cerută prezentarea nici unui document justificativ, cu excepţia actului de identitate necesar înscrierii corecte a codului numeric personal. Toate informaţiile care vor fi oferite beneficiază de protecţia confidenţialităţii, garantată prin lege, în sensul că datele nu vor putea fi folosite în nici un alt scop decât cel statistic.