Se parafează contractul pentru viitoarea centrală de termificare a Sucevei
• Investiţia pe care Adrem Invest va trebui să o facă se ridică la aproape 50 de milioane de euro, amenajarea centralei urmând a dura minim 2 ani
Contractul pentru construirea unei noi centrale termice pentru termificarea în sistem centralizat a municipiului Suceava va fi semnat joi, anunţă primarul Ion Lungu. Şeful administraţiei sucevene spune că a primit această confirmare de la conducerea câştigătorului licitaţiei organizate în acest sens, Adrem Invest Bucureşti. „Am primit asigurări că reprezentanţii acestei firme vor veni la Suceava joi, 5 mai, să semnăm contractul şi să realizăm o nouă centrală de termificare, dimensionată la consumul de energie termică a municipiului”, a declarat edilul şef. De precizat este faptul că la licitaţia organizată de primărie s-a înregistrat o singură ofertă, respectiv cea a Adrem Invest Bucureşti, investitorul în centrala mixtă pe biomasă şi gaze naturale angajându-se să livreze, la „gardul centralei”, energie termică la tariful de 116 lei pe gigacalorie(fără TVA), o ofertă considerată avantajoasă de către administraţia locală. Edilul şef apreciază că, incluzând transportul şi distribuţia, în cele din urmă sucevenii vor achita 40-45 de euro pentru o gigacalorie, „un tarif suportabil pentru populaţie”. Dl Lungu crede că, astfel, bugetul local nu va mai suporta diferenţa dintre actualul preţ de producere al energiei termice şi cel de referinţă - achitat efectiv de către racordaţii la sistemul centralizat - bani care, în final, provin tot de la contribuabili. Firma suceveană de termificare în funcţiune, Termica, şi Primăria Suceava vor pune la dispoziţie terenul şi utilităţile necesare. Investiţia pe care Adrem Invest va trebui să o facă se ridică la aproape 50 de milioane de euro, amenajarea centralei urmând a dura minim 2 ani. Reamintim că actuala Centrala Electrică de Termoficare(CET) pe huilă a fost proiectată şi dimensionată în regim de cogenerare, cu un consum semnificativ de energie termică, atât la consumatorii casnici, dar mai ales la cei în zona industrială. La această dată, consumul industrial este practic zero, iar pentru perioada următoare, precum şi pe termen mediu, nu se preconizează niciun fel de revigorare a activităţii industriale sucevene. De aceea, Termica funcţionează în pierdere, existând riscul intrării în faliment.