Bacii suceveni, aşteptaţi să ceară prima de oaie sau capră
• Dacă se constată diferenţe între numărul declarat de animale şi numărul celor exigibile, se aplică reduceri sau excluderi de la plată
Până la mijlocul lunii viitoare, crescătorii de ovine şi caprine pot solicita plata naţională directă complementară pentru sectorul zootehnie, informează Angela Coroleucă, director executiv al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură(APIA) Suceava. Pentru a beneficia de prima pe cap de animal, solicitanţii trebuie să se prezinte la Centrul Judeţean al APIA Suceava sau la centrele locale de care aparţin. La dosar, aceştia trebuie să depună copie după actul de identitate sau certificatul de înregistrare; dovada înscrierii în evidenţa APIA, cu cod unic de identificare, dacă este cazul, precum şi extrasul de cont. Prima pe cap de animal se acordă pentru femele, efectivul din exploataţie trebuind să fie de minimum 50 de ovine şi 25 de caprine care au împlinit vârsta de minimum un an până la data de 31 martie a anului în care este înaintată solicitarea. Este obligatoriu ca efectivele de femele să fie înscrise în Registrul naţional al exploataţiilor, să fie menţinut în exploataţie până la data de 31 august 2011, iar cererea să fie vizată de asociaţiile crescătorilor. „Este important de menţionat că şi în anul 2011, dacă, în urma verificărilor, se constată diferenţe între numărul animalelor solicitat la plată şi numărul animalelor determinate, se aplică reduceri sau excluderi de la plată. Pentru situaţia în care diferenţa dintre animalele solicitate şi cele eligibile este mai mică sau egală cu 3%, nu se aplică nici o penalizare”, semnalează Angela Coroleucă. Dacă raportul dintre numărul de animale cu nereguli şi numărul de animale determinat este mai mare de 50%, fermierul este exclus de la plată, însă doar pentru anul în care se face solicitarea primei pe cap de animal.