Doar un sfert din fermieri au depus declaraţiile de cotă de lapte
• Producătorii care nu se conformează vor fi penalizaţi sau vor pierde cota de lapte
Dacă nu depun la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură(APIA) declaraţia pentru cota de lapte, fermierii suceveni riscă să fie sancţionaţi, face cunoscut directorul executiv Angela Coroleucă. Şeful Centrului Judeţean Suceava al instituţiei atenţionează producătorii deţinători de cotă de lapte pentru vânzări directe că data limită este 16 mai 2011, aceştia trebuind să vină cu declaraţiile anuale privind vânzările care au fost efectuate în intervalul 1 aprilie 2010 – 31 martie 2011. Coroluecă spune că formularele cu declaraţiile anuale au fost transmise prin poştă în cursul lunii aprilie, pe adresa fermierilor deţinători de cotă individuală de lapte şi înscrişi in sistemul cotelor. Până acum, din cei 11.487 de producători de lapte existenţi în sistemul cotelor de lapte, doar 2980 au înaintat, la Centrul Judeţean Suceava al APIA, respectiv la Compartimentul de Administrare a Cotelor de Lapte, declaraţia anuală pentru vânzări directe pe anul 2010-2011, ceea ce înseamnă doar 26% din total. „Cei care nu depun în termen legal declaraţia anuală de cotă individuală de lapte vor fi penalizaţi, vor pierde cota de lapte şi nu vor putea beneficia de sprijin financiar în cazul unor forme de sprijin pentru care se solicită obligaţia deţinerii cotei de lapte. Pentru a-şi menţine cota, este important de reţinut că producătorul care deţine cota pentru vânzări directe trebuie să depună declaraţia anuală chiar dacă nu a comercializat întreaga cantitate de lapte obţinută, conform caietului fermierului”, explică Angela Coroleucă, director executiv APIA.