Lungu respinge acuzele privind falimentarea intenţionată a actualului operator de termoficare
• „Termica se va stinge din actuala formă de organizare nu din cauza Primăriei, a primarului, ci a probelemelor sistemului”, accentuează ocupantul fotoliului din Areni
Primarul Ion Lungu a declarat ieri că speculaţiile liderilor suceveni ai PSD pe marginea intereselor care ar fi la mijloc în cazul semnării contractului pentru viitoarea centrală termică a Sucevei nu sunt decât simple exerciţii politice. Ca dovadă, Lungu relevă că aleşii locali social-democraţi nu s-au împotrivit parafării contractului, 2 votând , în timp ce alţii 3 s-au abţinut. „Sigur, am şi eu un anumit grad de maturitate politică şi profesională şi înţeleg foarte bine exerciţiul politic. Chiar în şedinţa Consiliului Local, doi dintre consilierii PSD au votat pentru semnarea contractului, iar alţii 3 s-au abţinut, deci nu au votat împotrivă. Deci, nu cred că vreunul dintre consilieri nu ar fi de acord să asigurăm căldură sucevenilor. Restul declaraţiilor sunt de natură pur politică şi nu pot decât să mă amuze”, a reliefat şeful administrativului local. În ceea ce priveşte afirmaţiile potrivit cărora noua centrală în co-generare ar fi ridicată în urma falimentării intenţionate a actualului operator, Termica, primarul Lungu consideră că acuzele aduse la adresa sa sunt nefondate. Edilul şef susţine că tragerea pe dreapta a Termica, în actuala formă de organizare, este o consecinţă a situaţiei critice în care termoficarea clasică se află în toată ţara. „Sunt nişte acuzaţii total nefondate, iar toţi sucevenii care ne urmăresc de 7 ani, de când se discută acest subiect, ştiu că nu aveam altă soluţie în legătură cu Termica Suceava. Pe de altă, parte, culmea este că, dintre toate societăţile de termoficare din ţară, se pare că, din anumite puncte de vedere, societatea suceveană ar fi stat cel mai bine. Însă, ca perspectivă, trebuie să o spunem cu toată sinceritatea, Termica se va stinge din actuala formă de organizare nu din cauza primăriei, a primarului, ci a problemelor sistemului”, accentuează ocupantul fotoliului din Areni, Ion Lungu. Reamintim că, luni, edilul şef Ion Lungu şi directorul Adrem Invest Bucureşti, Adrian Bodea, şi-au pus semnăturile şi parafele pe contractul de concesionare a unor active din incinta CET Suceava, în vederea realizării a unei centrale de cogenerare de înaltă eficienţă, strict dimensionată la necesarul de energie termică a municipiului.