12 octombrie 2009


Urmele intervenţiilor la magistrale de termoficare nu vor dispărea decât în primăvară
· Prioritate la reparare vor avea bulevardele principale, astfel încât traficul să se desfăşoare în condiţii normale
· Joi, după o perioadă lungă de privaţiuni, locuitorii urbei reşedinţă de judeţ se vor bucura de o primă baie fierbinte
După încetarea lucrărilor de înlocuire a conductelor magistrale de transportare a agentului termic, primăria trece la acoperirea canalelor şi asfaltarea drumurilor afectate. Primarul Ion Lungu anunţă că prioritate vor avea bulevardele principale, astfel încât traficul să se desfăşoare în condiţii normale. Domnia sa precizează că sucevenii şi conducătorii auto aflaţi în trecere trebuie să mai aibă puţină răbdare, întrucât materialul de umplutură pus în şanţuri are nevoie de ceva timp ca se aşeze. Ocupantul fotoliului din Areni spune că mai există o perioadă de o lună până la venirea îngheţului, graba putând fi păguboasă. Dl. Lungu a dat ca exemplu lucrările de pe Calea Unirii, asfaltul turnat în viteză scufundându-se ca urmare a insuficientei tasări a terenului. „S-a trecut la astuparea gropilor, însă prioritate vor avea bulevardele principale, astfel încât circulaţia să se desfăşoare cât de cât normal în municipiu. Avem la dispoziţie o lună de zile pentru a face această operaţiune. Însă lucrările vor decurge într-un ritm mai lent decât cel de dorit, deoarece trebuie respectate minime prescripţii tehnice”, explică şeful municipalităţii. Dl Lungu sublniază că se va interveni şi la suprafeţele dintre blocuri, repararea locurilor de joacă, a gardurilor de protecţie, spaţiilor verzi şi a altor amenajări edilitare urmând a fi încheiate în primăvară. Edilul şef arată că un rol important pe această linie îl vor avea şi şefii de asociaţii, fără a căror viză de aducere a terenului la starea iniţială, firmele constructoare nu-şi vor primi ultima tranşă de bani. Acestea din urmă au lucrat inclusiv duminică, în prezent Termica procedând la curăţarea magistralelor şi la probele de presiune. Demersul va fi încheiat până joi, zi în care, după o perioadă lungă de privaţiuni, locuitorii urbei reşedinţă de judeţ se vor bucura de o primă baie fierbinte. Temperaturile diurne anunţându-se sub 10 grade Celsius, de pe 15 octombrie producătorul, furnizorul şi distribuitorul de energie termică va trece şi la asigurarea căldurii în locuinţele racordate la sistemul centralizat de termoficare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu