18 octombrie 2009


Comerţul salvează bugetul local sucevean
· Chiar dacă este criză, încasările din taxele şi impozitele locale nu coboară sub nivelurile din anii trecuţi
· „Un rol important l-a avut darea în folosinţă, la finele anului trecut, a mai multor mall-uri în municipiul Suceava”, explică primarul Lungu

Criza economică pare să nu afecteze grav intrările la bugetul municipalităţii sucevene. Aceasta în ciuda faptului că, după mai bine de 9 luni, la puşculiţa comună s-a strâns doar în jur de jumătate din fondurile aprobate de aleşii locali. Până la finele anului se estimează că vor fi adunate 65% din veniturile locale pe care se conta, primarul Ion Lungu susţinând că, în nici în anii bugetari anteriori, realizările nu au fost cu mult mai bune. „Gradul de colectare a impozitelor şi taxelor locale este undeva înspre 50%. Avem categorii la care încasarea este mai mare, iar la altele mai mică. Comparativ cu anii anteriori, având în vedere că, în valoarea absolută, în 2009 bugetul este mai mare, şi încasările valorice sunt mai bune. În acest an, estimăm că se va aduna undeva la 65% din program, ţinând cont că nici într-un an veniturile nu sunt încasate în totalitate”, subliniază dl Lungu. La persoane fizice, până acum impozitul pe clădiri a fost onorat în proporţie de 59%, în timp ce la agenţii economici s-a ajuns încasări de 68%. Doar 38% din populaţia urbei reşedinţă de judeţ s-a prezentat la ghişee să-şi plătească impozitul pe teren, persoanele juridice făcând acelaşi demers în proporţie de 45%. Primarul crede că, pe medie, rezultatele pot fi apreciate drept satisfăcătoare. Acestea sunt şi urmare a activităţii comerciale intense din capitala de judeţ, super-marketurile având un aport important la vistieria locală. „Una peste alta, în sume absolute, avem încasări mai mari decât anul trecut. Creşterea încasărilor proprii la bugetul primăriei se datorează, în primul rând, contribuţiei persoanelor juridice şi, aici, un rol important l-a avut darea în folosinţă, la finele anului trecut, a mai multor mall-uri în municipiul Suceava”, explică Ion Lungu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu