29 octombrie 2009


Încă 5 miliarde de lei din vistieria locală pentru unităţile de cult sucevene
· În luna mai a acestui an, de la buget s-au disponibilizat încă 1,2 milioane de lei, banii ajungând la 13 parohii şi biserici
O sumă de 500.000 de lei din vistieria comună ia calea finanţării nerambursabile a unor investiţii la unităţi de cult de pe raza municipiului Suceava, în baza a proiectelor depuse la primărie. Potrivit legii, fondurile publice se acordă pentru activităţi non-profit de interes local, câştigătorii proiectelor fiind stabiliţi de către o comisie de evaluare, iar mărimea finanţării fiind aprobată în plenul deliberativului municipal. Beneficiare sunt 8 parohii şi Cultul creştin după evanghelie, cea mai consistentă sumă, de 72.000 de lei ajungând la parohia „Sfântul Andrei” din Burtdujeni, iar cea mai mică, de 15.000 de lei, la parohia „Adormirea Micii Domnului”. „Este, în mare parte, vorba despre sume destinate finalizării unor noi lăcaşuri de cult şi, de asemenea, pentru conservarea altor existente şi, aici, mă refer, în special, la Biserica Sfânta Înviere”, a spus dl. Lungu. În urma proiectelor depuse şi evaluate, în luna mai a acestui an, „cultele” sucevene s-au mai ales cu încă 1,2 milioane de lei, banii ajungând la 13 parohii şi biserici cu lucrări de reabilitare sau în vederea finalizării construirii unor lăcaşurilor religioase.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu