Municipiul Rădăuţi este acţionar la operatorul regional ACET Suceava
Consiliul Judeţean Suceava are încă un reprezentant în Adunarea Generală a Acţionarilor(AGA) de la societatea ACET. Acesta a fost desemnat ieri, într-o întâlnire extraordinară a deliberativului, în persoana alesului Gheorghe Niţă(PSD) care l-a surclasat la vot, cu 21 la 9, pe Brânduşel Nichitean(PNL).
Demersul are loc la cererea de utilităţi comunale amintite şi este motivat de faptul că, la unitatea în cauză, a avut loc o modificare a structurii acţionariatului, prin cooptarea ca acţionar a municipiului Rădăuţi, şi, de asemnea, în urma modificării aportului de capital. La nivelul municipiul Suceava se derulează programul ISPA de reabilitarea şi modernizare a sistemelor de alimentare cu apă şi de apă uzată. Beneficiar final al acestuia este operatorul regional, respectiv societatea comercială ACET Suceava. Una dintre sarcinile Programului ISPA se referă la derularea aplicaţiei de accesare a fondurilor de coeziune pentru 7 oraşe din judeţ, localităţi urbane în care ACET asigură servicii de alimentare cu apă şi de canalizare, respectiv pentru Suceava, Fălticeni, Cîmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Gura Humorului, Siret şi Solca. Municipiul Rădăuţi făcea opinie separată şi risca să piardă importante fonduri pentru modernizare, însă, după demersuri multiple, consiliul local rădăuţean a hotărât să adere la această iniţiativă. Aplicaţia constă în întocmirea master planului, studiului de fezabilitate, proiectului tehnic, detaliilor de execuţie, documentaţiei pentru autorizare şi a documentaţiei de atribuire. Pentru ca aplicaţia să fie eligibilă prin POS-Mediu, este obligatoriu ca aceasta să includă toate cele 114 unităţi administrativ-teritoriale, acestea din urmă asociindu-se în Asociaţia Judeţeană pentru Alimentări cu Apă, Canalizare şi Salubritate(AJAACS). Aplicaţia la nivelul întregului judeţ Suceava se ridică la aproximativ 120 milioane euro, sumă ce urmează a fi accesată din fonduri structurale.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu