30 octombrie 2009

Medicii suceveni au dat 13 miliarde de lei vechi pe cabinetele scoase la mezat de Primărie
Municipalitatea suceveană a încasat din vânzarea cabinetelor medicale 1,3 milioane de lei, adică 13 miliarde de lei vechi. Declaraţia aparţine şefului administrativului local, Ion Lungu, care precizează că, potrivit legii, banii i-au calea finanţării sistemului de sănătate, până acum către Spitalul judeţean de urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” fiind îndreptate 700.000 de lei. „Sumele prevăzute ca venituri din această sursă s-au epuizat. Până în prezent am încasat aproximativ 13 miliarde lei vechi, banii având destinaţie specială, respectiv pentru activităţile din sănătate. În acest an am virat 7 miliarde lei vechi către Spitalul judeţean şi, probabil, în continuare, prin Consiliul Local, vom mai acorda unele sume, având în vedere că nu avem alte unităţi de asistenţă medicală în municipiu”, a subliniat dl. Lungu. Potrivit prevederilor legale, au putut pot cumpăra spaţii cu destinaţie medicală medicii, stomatologii, biologii, biochimiştii, fizicienii, tehnicienii dentari, celelalte persoane cu drept de liberă practică care desfăşurau activităţi conexe actului medical, precum şi persoanele juridice care, deţinând legal locaţia, aveau ca unic obiect de activitate furnizarea de servicii medicale. Potrivit unei hotărâri a Consiliului Local, municipalitatea a scos la bătaie 217 de locaţii, preţul de vânzare al spaţiilor medicale şi al terenurilor aferente stabilindu-se prin negociere directă între cumpărător şi comisia special constituită, acesta nefiind, însă, mai mic decât cel stabilit în raportul de evaluare întocmit de către un evaluator autorizat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu