Planul de dezvoltare urbană a Sucevei a fost admis la ADRNE
Conducerea administraţiei municipale sucevene este încântată că Planul Integrat de Dezvoltare Urbană(PIDU) a fost acceptat la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est. „Avem o veste bună pentru Primărie, aceasta venind de la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est. Am fost înştiinţaţi, în scris, că a fost admis Planul Integrat de Dezvoltare Urbană înaintat de municipalitate, în vederea obţinerii de finanţare pe Programul Operaţional Regional”, a declarat, într-o conferinţă de presă, primarul Ion Lungu. Ocupantul fotoliului din Areni spune că acesta este un prim pas pozitiv, în curs fiind licitaţiile pentru proiectarea obiectivelor prinse în program, domnia sa sperând că, în prima lună a anului care vine, va fi semnat şi contractul de finanţare. Ulterior acestui din urmă demers va demara procedura de desemnare a constructorilor, lucrările efective putând începe în primăvară.
Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al municipiului Suceava cuprinde proiecte care vor fi finanţate în cadrul Programului Operaţional Regional(POR), dar şi din alte surse financiare, acestea având ca scop, printre altele, reabilitarea mai multor străzi din municipiu, modernizarea pasajului CFR Burdujeni, realizarea de parcări subterane, modernizarea de parcuri, precum şi înfiinţarea unuii sistem de supraveghere cu camere video a zonelor cu potenţial infracţional. Valoarea totală a fondurilor ce vor fi accesate prin POR 2007-2013, Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor” este de 28,8 milioane de euro, eligibile fiind 23,4 milioane de euro. Pentru demararea proiectului, în bugetul local pe anul viitor se vor prinde, cu această destinaţie, până la 3 milioane de lei. În acelaşi scop, Ministerul Dezvoltării Regionale va asigura un avans de 3 milioane de euro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu