Soluţionarea contestaţiilor aduce încă cinci medii de 10 la examenul de bacalaureat
Iniţial judeţul Suceava
avea doar doi absolvenţi cu notă maximă, în acelaşi timp rata de promovare crescând
până la 71,08%, respectiv cu 1,86%
În judeţul Suceava, rata de promovare a examenului de
bacalaureat, după soluţionarea contestaţiilor, a ajuns la 71,08%, informează
Inspectoratul Şcolar Judeţean, conform căruia creşterea este de 1,86% în
comparaţie cu indicatorul iniţial, de 69,22%, şi una
de 3,95% faţă de prima sesiune a anului 2020, când s-a înregistrat o rată de
67,13%. În urma rezolvării contestaţiilor, în cazul promoţiei curente rata de
reuşită este 74,95%, raportată la cea de 73,88%, în anul trecut. De cealaltă
parte, pentru promoţiile anterioare s-a consemnat o rată de promovare de 32,97%,
comparativ cu una de 29,35%, în 2020. Potrivit ISJ, participanţii la prima
sesiune a bacalaureatului au făcut 2.407
de contestaţii, dintre care 920 la limba şi
literatura română, 725 la proba obligatorie a profilului şi 762 la proba la
alegere a profilului şi specializării. Astfel,
la disciplina limba şi literatura română, 594 de note au fost modificate prin
creştere, 264 prin scădere, iar 62 note au rămas neschimbate. La proba obligatorie a profilului, soluţionarea contestaţiilor a adus de 405 de note
mai mari, 254 de note mai mici, în timp ce 66 note au fost păstrate. La proba la alegere a profilului şi specializării, în 570 de situaţii s-a procedat la creşterea notelor,
în 148 s-au operat scăderi, 44 note rămânând nemodificate. Drept urmare, din
totalul celor 4.965 de candidaţi prezenţi la prima sesiunea a bacalaureatului din anul
2021, numai 3.529
au promovat. Este
vorba despre 3.378 de candidaţi ai
promoţiei 2021, precum şi 151 din promoţiile anterioare., ISJ evidenţiază că, după
analizarea şi rezolvarea contestaţiilor, numărul mediilor de 10 a crescut de la
două la şapte. „Precizăm că procentul de promovare se calculează din totalul
candidaţilor prezenţi, din această categorie făcând parte şi candidaţii eliminaţi”
se subliniază în comunicatul de presă al
Inspectoratului Şcolar Judeţean
Suceava. A doua sesiune de examen se va desfăşura în perioada 16 august-3
septembrie, aceasta fiind precedată de etapa de înscriere din intervalul 19-26
iulie. Rezultatele
finale obţinute de absolvenţii studiilor liceale la probele scrise
ale examenului naţional de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2021, au
fost afişate vineri, 9 iulie, în centrele de examen, cât şi pe site-ul dedicat.
Iniţial judeţul Suceava avea doar doi absolvenţi cu notă maximă, în acelaşi timp rata de promovare crescând până la 71,08%, respectiv cu 1,86%