21 iulie 2021

 

„Creşă mare”, cu 110 locuri,  în cartierul „Tinereţii” 

>„Suntem printre primii care am depus această solicitare” a declarat primarul Ion Lungu, apreciind că documentaţia ar putea fi aprobată până la sfârşitul lunii

Primăria municipiului Suceava a depus la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice documentaţia aferentă proiectului „Construire creşă mare”. Potrivit lui Ion Lungu, primarul Sucevei, noul imobil va fi construit pe Dealul Mănăstirii, în cartierul „Tinereţii”, acesta urmând să găzduiască 11 grupe de copii, având o capacitate de 110 locuri. Suprafaţa construită va fi de 2.489,18 de metri pătraţi, aria desfăşurată de 2.409,13 de metri pătraţi, la o lungime de 96,60 de metri şi o lăţime de 34,10 metri. Clădirea va fi alimentată cu „energie redusă” furnizată de panouri fotovoltaice, imobilul fiind înconjurat de spaţii verzi de circa 5.000 de metri pătraţi, în care vor fi amenajate locuri de joacă pentru copii.  Problema a fost ridicată de edilul-şef sucevean cu prilejul vizitei în Suceava a ministrului Cseke Atilla, iar finanţarea va fi asigurată prin Programul de construire de creşe iniţiat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. „Sunt 4  tipuri de creşe, însă noi vrem să face o creşă mare. Suntem printre primii care am depus această solicitare. Domnul ministru Cseke Atila spunea că documentaţia va fi aprobată până la sfârşitul lunii, după care vor urma şi celelalte proceduri” a precizat Ion Lngu, primarul municipiului Suceava. Primăria Suceava are în plan şi construirea a două noi grădiniţe cu program prelungit. Este vorba despre o primă grădiniţă în cartierul Obcini, obiectiv care urmează a fi ridicat pe o suprafaţă eliberată de garajele de pe strada „Duzilor”.  Pentru cea de a doua grădiniţă este vizat un teren liber de pe lângă Şcoala Gimnazială nr. 1, pe strada „Tudor Vladimirescu” din zona centrală, în ambele cazuri finanţarea urmând a fi atrasă prin proiecte europene.