31 iulie 2021


 Bogdan Gabriel Piticari, director executiv al SGA Suceava

Cursurile de apă „au devenit principalul colector” al recipientelor din plastic

>În scopul evitării dezastrelor naturale, şeful Sistemului de Gospodărire a Apelor cere Direcţiei Silvice să prevină „viiturile torenţiale”, iar autorităţilor locale, CJ şi secţiilor de drumuri naţionale să decolmateze podurile şi podeţele

Este absolut necesară promovarea de lucrări de amenajare a bazinelor superioare a cursurilor de apă, se atrage atenţia într-o informare a Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava, prezentată în şedinţa Colegiul Prefectural de la finele săptămânii trecute. Aceasta cu toate că, „în urma manifestărilor meteo-hidrologice periculoase” din perioada iunie-iulie 2021, la lucrările hidrotehnice din administrarea SGA nu s-a înregistrat nicio avarie, iar debitele cursurilor de apă nu au atins cotele de inundare, respectiv cele de pericol. Astfel, deoarece autorităţile locale, Consiliul Judeţean şi secţiile de drumuri naţionale au un rol important în evitarea producerii dezastrelor naturale, Bogdan Gabriel Piticari, director executiv al SGA, cere acestora, cât şi altor administratori, să asigure secţiunea de scurgere a podurilor şi podeţelor, prin decolmatare şi refacere a traversărilor subdimensionate. Pe de altă parte, şeful SGA Suceava reclamă că „apele au devenit principalul colector” al recipientelor din plastic, considerând că trebuie identificate „soluţii motivate pentru colectarea acestora”. Totodată, în vederea evitării sau diminuării pagubelor provocate de „viiturile torenţiale”, cât şi a fenomenelor de degradare, solicitată este colaborarea Direcţiei Silvice Suceava, instituţie căreia îi revine obligaţia „amenajării bazinelor hidrografice torenţiale”. De precizat este că judeţul Suceava are o reţea hidrografică de 3.092 km pătraţi, suprafaţa bazinului hidrografic judeţean fiind de 8.553 km pătraţi. În administrarea Sistemului de Gospodărire a Apelor sunt 105 km de îndiguiri, 100 km de regularizări, 39 km de apărări de maluri, 6 acumulări permanente şi 3 acumulări nepermanente. Principalele cursuri de apă care străbat judeţul Suceava sunt Siret, Moldova, Bistriţa, Suceava, Dorna, Moldoviţa Humor, Suha şi Suceviţa.