162 de ani de statistică oficială în România
,,Statistica pentru
guverne este ceea ce sunt pentru om cele cinci simţuri”
- Direcţia Judeţeană de Statistică mulţumeşte furnizorilor
de date veridice, la termen, în volum complet şi de calitate, utilizatorilor de
informaţii statistice, cât şi autorităţilor şi instituţiilor implicate în derularea
celor două recensăminte
Pe 21 iulie, Direcţia Judeţeană de Statistică Suceava celebrează Ziua statisticianului, dată în care, în urmă cu 162 de ani, domnitorul Alexandru Ioan Cuza semna Ordonanţa Domnească nr. 276, de înfiinţare a Oficiului Central de Statistică Administrativă, din Principatele Unite, act care a fundamentat sistemul statistic naţional. Cu acest prilej instituţia din reşedinţa de judeţ reliefează că, în primul rând şi îndeosebi în anul 2021, statistica oficială românească răspunde provocărilor evoluţiei tehnologice, şi nu numai, în ce priveşte metodele de colectare a datelor şi diseminarea electronică a informaţiilor, prin organizarea şi realizarea celor două mari cercetări statistice, respectiv a Recensământului General Agricol, runda 2020 şi a Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor. Printr-un comunicat de presă, DJS Suceava evidenţiază că orice „guvern responsabil se bazează pe datele statistice în evaluările şi deciziile sale, iar statistica românească a evoluat în deplină armonizare cu legislaţia europeană, cu prevederile Biroului de Statistică EUROSTAT al Uniunii Europene, dar şi cu programele de guvernare ale statului român. „Mulţumim tuturor furnizorilor de date, care au înţeles menirea cercetărilor statistice şi importanţa raportării de date veridice, la termen, în volum complet şi de calitate. Mulţumim utilizatorilor de date pentru cererile care ne-au provocat în ce priveşte creşterea volumului de date și diversificarea informaţiilor statistice. Mulţumim autorităţilor locale şi judeţene precum şi instituţiilor colaboratoare pentru sprijin şi implicare în organizarea şi realizarea celor două recensăminte, şi nu numai. Felicitări! şi La mulţi ani! statisticienilor din Direcţia Judeţeană Statistică Suceava, cât şi din întreaga ţară” a transmis, printr-un comunicat de presă, conducerea instituţiei judeţene sucevene de statistică. Alexandru Ioan Cuza a semnat - pe 4 august 1862, după recunoaşterea definitivă a Unirii Principatelor de către Marile Puteri europene - decretul de unificare a Direcţiunii Statistice a Moldovei cu Oficiul Statistic din Muntenia rezultând Oficiul Statistic pentru Principatele Unite cu sediul în Bucureşti. După Marea Unire de la 1 decembrie 1918 s-au înfiinţat şi unităţile teritoriale de statistică, respectiv birourile de statistică judeţene, de pe lângă prefecturi. D.P. Marţian a fost primul conducător al statisticii oficiale între, anii 1859-1865. D.P. Marţian a spus că ,,statistica pentru guverne este ceea ce sunt pentru om cele cinci simţuri”.