20 iulie 2021


 După primele 6 luni din 2021

Creştere spectaculoasă a încasărilor la vistieria Sucevei  

>Intrările la buget sunt mai mari cu circa 25 de milioane de lei faţă de 2020, an greu din punct de vedere economic, din cauza COVID-19, dar şi în comparaţie de 2019

>Se constată o îmbunătăţire a gradului de colectare la toate capitolele, atât la impozite, taxe, contribuţii, dar şi la cote defalcate din impozitul pe venit, susţine primarul Ion Lungu

Gradul de realizarea a veniturilor bugetului local al municipiului Suceava este, după prima jumătate a anului 2021, unul de 49,47%. Aşa rezultă din proiectul de hotărâre de Consiliul Local privind aprobarea execuţiei bugetelor Sucevei, respectiv a „activităţii de în casare a veniturilor bugetare şi de efectuarea plăţii cheltuielilor aprobate prin buget. În perioada la care facem referire, încasările la bugetul local au totalizat 180,809 de milioane de lei, dintre care 127,154 de milioane de lei reprezintă veniturile proprii. Astfel, veniturile la partea de  funcţionare au fost încasate în proporţie de 74,86%, în timp de la secţiunea de dezvoltare intrările au atins doar 22,65% din cele programate. Chiar dacă veniturile totale locale au fost adunate în proporţiei de sub 50%, de remarcat este că, în cadrul acestora, la venituri proprii, inclusiv din cotele defalcate din impozitul pe venit, în primele două trimestre ale anului 2021 s-a încasat suma de 127,154 de milioane de lei, respectiv cu 25,411 de milioane de lei mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului 2020 şi cu 24,926 de milioane de lei în plus faţă de intervalul omolog al anului 2019. „Comparaţia cu anul 2019 este mai sugestivă, având în vederea că anul 2020 a fost unul complicat, inclusiv din punct de vedere economic, din cauza pandemie de COVID-19 provocată de coronavirus. Punctual, constatăm o îmbunătăţire a gradului de colectare a veniturilor proprii, atât comparativ cu anul 2019, cât şi cu anul 2020, la toate capitolele: impozite, taxe, contribuţii, alte vărsăminte, alte venituri şi cote defalcate din impozitul pe venit” se reliefează în referatul e aprobarea a proiectului de hotărâre semnat de Ion Lungu, primarul Sucevei.