06 iulie 2021

 

În primele 4 luni ale anului 2021

Cinci firme cu participare străină de 117.428 de euro, înmatriculate în judeţul Suceava

>Acestea înseamnă 0,7% din valoarea totală a capitalului social subscris şi 0,3% din totalul societăţilor comerciale înregistrate la nivel naţional

În luna aprilie a anului  2021, în judeţul Suceava s-au înmatriculat două societăţi comerciale cu participare străină la capitalul social subscris, reprezentând 0,4% din numărul societăţilor comerciale cu participare străină la capitalul social subscris înmatriculate la nivel naţional. Potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică Suceava, care citează  datele furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în judeţul Suceava, valoarea capitalului social total subscris în monedă naţională a fost, în luna la care ne referim, unul de 577.000 de lei, adică de 139.639,9 de dolari sau 117.305,1 de euro.  Conform Buletinului statistic lunar al DJS Suceava, în funcţie de numărul societăţilor înmatriculate în luna aprilie 2021 la nivel naţional, judeţul Suceava se află pe locul 25 în ordine descrescătoare şi pe locul 6 după mărimea capitalului social. În aprilie 2021, la nivel naţional au fost înmatriculate 475 societăţi comerciale cu participare străină la capitalul social subscris, valoarea capitalului social subscris fiind de 33.161.700 de lei, convertit în valută acesta reprezentând 8.010.283,7 de dolari sau 6.741.229,8 de euro. În perioada 1 ianuarie-30 aprilie 2021, în judeţul Suceava s-au înmatriculat 5 societăţi comerciale cu participare străină la capitalul social subscris, valoarea capitalului social total subscris în monedă naţională fiind de 577.800 de lei. În  valută, aceasta înseamnă 139.788,1 de dolari sau 117.428,1 de euro, reprezentând 0,3% din numărul total al societăţilor comerciale şi 0,7% din valoarea capitalului social subscris la nivel naţional.