La dobândă mică
Suceava se va împrumuta
20 de milioane de lei de la Trezoreria Statului
>„Multe primării au
nevoie de bani, inclusiv noi, la Suceava” a declarat primarul Lunug, adăugând
că acum gradul de îndatorare este de 10,54%, „unul rezonabil”
>Banii sunt necesari la finalizarea lucrărilor
de la Piaţa Mică şi a celor de la varianta alternativă Suceava-Botoşani din
Lunca Sucevei
Autorităţile
administraţiei publice sucevene ar putea contracta un nou credit de la
Trezoreria Statului, a făcut cunoscut, într-o conferinţă de presă, primarul Ion
Lungu. Anunţul primarului municipiului Suceava survine asigurării pe care a
dat-o premierul Florin Câţu, la şedinţa Comitetului Director a Asociaţiei
Municipiilor de România, în cadrul căreia primarii municipiilor au solicitat ca
această posibilitate să redevină operaţională. „S-a solicitat să putem lua
credite de Trezorerie, cu dobândă destul de bună şi pentru care nu este nevoie
să se facă licitaţie, la fel cum s-a mai
întâmplat şi în alţi ani. Multe primării au nevoie de bani, inclusiv noi, la
Suceava” a declarat edilul-şef sucevean. Astfel, dacă cererea primarilor va fi
aprobată, municipiul Suceava intenţionează să contracteze de la Trezoreria Statului
un împrumut de 20 de milioane de lei. Din
această sumă, 10 milioane de lei vor lua calea finanţării încheierii lucrărilor
de pe strada „Apeductului”, la ruta alternativă Suceava-Botoşani, iar 5
milioane de lei vor avea ca destinaţie finalizarea modernizării a Pieţei
„George Enescu”. Celelalte obiective investiţii vor fi susţinute financiar cu
diferenţa de 5 milioane de lei. Conform şefului municipalităţii gradul de
îndatorare al Sucevei este unul „rezonabil” de 10,54%, ajungând la 11,50% în
2022 şi la 12,65% în 2023. „Există un proiect de ordonanţă de urgenţă, numai că
acesta trebuie aprobat de Guvern” a spus Lungu. Ca reprezentant la Asociaţiei
Municipiilor de România în Comisia de Împrumuturi de pe lângă Ministerul
Finanţelor Publice, şeful executivului local sucevean a ridicat şi problema suplimentării
plafonului pentru împrumuturi rambursabile, în contextul în care cel prevăzut
pentru anul 2021 fiind deja epuizat. „Domnul prim-ministru m-a asigurat că va
suplimenta acest plafon” a punctat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.